Web Analytics
scris miercuri, 20.05.2015

Mega Image la un pas de schimbarea patronatului

Grupul olandez Royal Ahold şi Delhaize Group din Belgia, proprietarul Mega Image, au confirmat recent că au început negocierile de fuziune. „Discuţiile sunt în fază preliminară şi ar putea să nu ducă la o tranzacţie”, au anunţat Ahold şi Delhaize în comunicate separate. Fuziunea ar duce la formarea celui de-al cincilea mare retailer de alimente din Statele Unite, cu vânzări de peste 54 de miliarde de euro şi o cotă de piaţă de peste 4%, potrivit analiştilor băncii Natixis. În Europa, noul grup ar deveni al patrulea mare retailer de alimente. Pe piaţa din România Delhaize este prezent cu retailerul Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea care cuprinde în prezent 414 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (201), Shop&Go (210), AB COOL FOOD (1), Gusturi Româneşti (1) şi Mega Drive (1).  La Pitești, Mega Image deține patru magazine, dintre care două sunt de tipul Shop&Go.
F. Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită