Mega Image îşi închide toate cele patru magazine din Piteşti

de | 24.06.2015 20:58 | Politica si Administratie

# Decizie fără precedent a celui mai mare lanţ de supermarketuri din ţară

Mega Image va închide cele patru magazine pe care le deţine în Piteşti, în perioada imediat următoare, întrucât unităţile nu au vânzări suficient de mari încât să permită menţinerea activităţii comerciale, a anunţat retailerul.  „În ciuda eforturilor pe care compania le-a făcut de la deschiderea acestor magazine, performanţa vânzărilor în aceste spaţii nu atinge nivelul scontat. Mai mult, investiţiile făcute în publicitate, logistică, preţuri şi promoţii nu au adus rezultatele aşteptate, ci s-au adăugat la pierderile deja înregistrate”, se arată într-un comunicat al reţelei. La Piteşti compania deţine două magazine Shop&Go şi două unităţi Mega Image.
„Ne vedem nevoiţi să luăm o decizie dificilă. (…) Decizia este regretabilă, întrucât cunoaştem implicarea fiecăruia dintre proprietarii spaţiilor noastre şi a partenerilor noştri în construirea unei poveşti comune de succes. Din păcate însă, trebuie să avem în vedere performanţa actuală a magazinelor, care este una sub nivelul aşteptărilor noastre”, a declarat Xavier Piesvaux, directorul general al Mega Image.
Oraşul Piteşti se va afla în continuare în atenţia companiei, astfel că pe viitor posibilitatea revenirii este avută în vedere, odată cu apariţia unor condiţii favorabile, menţionează compania. Decizia referitoare la încetarea operaţiunilor din Piteşti reprezintă o excepţie pentru planul de expansiune al Mega Image. Compania va continua procesul de extindere a reţelei de magazine în Bucureşti, Constanţa, Braşov, dar şi în alte localităţi unde Mega Image este deja prezentă. „Concentrarea investiţiilor noastre în localităţile unde nivelul de performanţă este adecvat reprezintă argumentul din spatele deciziei luate în cazul oraşului Piteşti. Însă, aceasta este o decizie punctuală care nu va influenţa în nici un fel ritmul nostru de expansiune în piaţa de retail din România, care, conform estimărilor noastre, va fi la acelaşi nivel cu cel din ultimii ani”, a precizat în același context Mihai Spulber, Mega Image Operations Director. Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea care cuprinde 420 magazine, sub mărcile Mega Image (203), Shop&Go (214), AB COOL FOOD (1), Gusturi Româneşti (1) şi Mega Drive (1).
F. Silvestru

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii