O personalitate aparte prin nobleţe sufletească, a cărei biografie şi viaţă spirituală nu se pot concepe fără o raportare la oraşul natal, Câmpulung, a fost doctorul Dumitru Baciu. Plecat la sfârşitul studiilor liceale din Câmpulung şi rămas departe de locul naşterii, a continuat să fie legat prin tot ceea ce înseamnă fiinţa sa de spaţiul unde a deschis ochii. Născut în Câmpulung-Muscel, la 12 august 1924, ca al doilea fiu al eminentului profesor Dumitru Baciu şi al Mariei Şerb Ştefănescu, elev al Şcolii primare „Oprea Iorgulescu“ şi apoi al Liceului „Dinicu Golescu“, premiant de onoare în toţi anii, reuşit cel dintâi la examenul de bacalaureat, Dumitru Baciu devine în anul 1942, prin concurs, student al Facultăţii de Medicină şi al Institutului Medico-Militar din Bucureşti.
În 1968 a obținut titlul de doctor în ştiinţe medicale
Prin calităţile sale intelectuale, seriozitate, temeinicia studiilor şi tenacitatea de zi cu zi, tânărul doctor Dumitru Baciu urcă an de an „cursus honorum“: medic de unitate, la Codlea şi apoi la Câmpulung Muscel (1950-1952), inspector de studii (ajutor-şef curs) la Institutul Medico-Militar, medic secundar în serviciul I chirurgical al Spitalului Militar Central din Bucureşti, medic specialist în chirurgie, medic primar în nou înfiinţatul serviciu de traumatologie şi neurochirurgie, medic primar de chirurgie. În anul 1968 obţine titlul de doctor în ştiinţe medicale, iar în 1979 pe cel de medic primar gradul II în ortopedie şi traumatologie. Vreme de 30 de ani, în paralel cu activitatea medicală curentă, este membru în comitetul de redacţie al „Revistei sanitare militare“, îndeplinind pe rând toate funcţiile, de la secretar de redacţie la redactor-şef. În activitatea sa profesională, desfăşurată pe parcursul a aproape patru decenii, doctorul Dumitru Baciu a beneficiat de experienţa unor mari chirurgi, câmpulungenii Petre Georgescu şi Nicolae Fălcoianu, precum şi de aceea a colonelului dr. Eugen Mareş de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, distins om de ştiinţă, al cărui spirit integru în comportamentul faţă de colaboratori şi pacienţi a constituit un model pentru discipolul său. Pe baza cazuisticii şi a vastei experienţe acumulate în materie de chirurgie generală, traumatologie şi ortopedie, doctorul Dumitru Baciu a publicat 85 de articole de specialitate şi a susţinut peste 80 de comunicări ştiinţifice, tratând subiecte ale specializării sale şi acordând totodată o atenţie deosebită problemelor de istorie a medicinii româneşti. De asemenea, a participat la numeroase conferinţe, simpozioane şi congrese, ca de pildă Congresul Internaţional de Ortopedie de la Paris (1980), a publicat, în colaborare, două masive volume de specialitate la Editura Medicală şi a devenit graţie bogatei sale activităţi ştiinţifice membru al Societăţii de Chirurgie, membru al filialei militare a Societăţii Ştiinţelor Medicale din Spitalul Militar Central, membru de onoare al Societăţii de Ortopedie şi Traumatologie.
Lumini muscelene, volumul în care orice câmpulungean se poate regăsi
Moştenind talentul tatălui său, profesor de limba franceză, autor de articole în revistele timpului, dorind – după cum mărturisea – să destrame vălul de uitare care începea să se aştearnă peste multe personalităţi din trecutul oraşului natal, în anul 1980 Dumitru Baciu încredinţează tiparului cartea care avea să-l consacre: Lumini muscelene. Este volumul în care orice câmpulungean se poate regăsi, unde – aşa cum scria profesorul Dan Simonescu în postfaţă – „informaţia se conjugă fericit cu cea mai autentică vibraţie emoţională, în care trecutul se prelungeşte armonios în imaginile tonice ale prezentului, din care se încheagă chipuri definitiv intrate în conştiinţa oraşului“. Poate că nimeni n-a scris mai frumos despre această lucrare – şi ecourile n-au lipsit – ca profesorul de limba şi literatura română Constantin Capră, fost director al Şcolii Normale „Carol I“, cel care într-o emoţionantă scrisoare adresată autorului, datată 10 octombrie 1980, realiza, probabil fără să ştie, cea mai interesantă „recenzie“ (niciodată publicată) a volumului Lumini muscelene. Partea cea mai vie a cărţii este cuprinsă în capitolul Oameni şi locuri, evocare plină de talent şi sensibilitate a marilor câmpulungeni. Dumitru Baciu a inserat aici pagini asupra cărora a meditat îndelung, dintr-un proiectat volum care, dacă ar fi apărut, s-ar fi numit Oameni, caractere, pasiuni. Portretele personalităţilor câmpulungene, unele cunoscute direct de autor, constituie o galerie memorabilă a Panteonului muscelean, fie că este vorba de Tudor Muşatescu, George Oprescu, Ion Barbu, Dumitru Ionescu-Berechet, Ion Nanu-Muscel, Constantin Baraschi, Dimitrie Nanu ori de profesori ca Dimitrie Scurei, Ion G. Marinescu, Gheorghe Şapcaliu, Ion Ţicăloiu, Alexandu Muşatescu şi mulţi alţii.
Orașul Câmpulung s-a aflat întotdeauna în atenția medicului-scriitor
Cea de-a doua carte a lui Dumitru Baciu, Itinerare subiective, apărută în 1991, avea ca scop iniţial evocarea unor figuri proeminente din lumea medicală, atât de familiară autorului. Lucrarea şi-a extins însă obiectivele: plecând de la amintirile câmpulungene din anii copilăriei, continuând cu prezentarea unor drumeţii în munţi şi a valorilor culturale din câteva oraşe ale României, volumul acordă o atenţie specială Bucureştiului, o urbe văzută prin ochii medicului, de unde şi descrierea principalelor instituţii cu profil medical şi a chipurilor memorabile care au dat viaţă acestor lăcaşe – Francisc I. Rainer, Victor Babeş, Ion Cantacuzino, Gh. Marinescu şi alţii. Rămase în manuscris, puse la dispoziţia prietenilor spre delectare şi amuzament, două alte volume intitulate Între peniţă şi bisturiu şi Letopiseţele polcovnicului Dimitrie, valorifică talentul de epigramist, precum şi cel de scriitor în limbaj arhaizant, după modelul cronicarilor moldoveni. În afara tendinţelor satirice, pe numeroase pagini, „peniţa“ ascuţită a lui Dumitru Baciu înregistrează o varietate de aspecte legate de manifestări medicale, aniversări, reuniuni de familie etc. După 1990, cu multă trudă, a tipărit amintirile fostului preşedinte al Tribunalului Muscel, Aurel G. Marinescu, referitoare la instalarea conducerii comuniste în România. Cartea evocă suferinţele prin care a trecut acest luptător pentru libertate şi adevăr, care a fost urmărit timp de nouă ani de Securitate pentru faptul de a nu fi executat un ordin al ministrului de justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu. Dominat de sentimentul datoriei împlinite faţă de urbea natală, Dumitru Baciu a dorit să meargă până la capăt. Acest nobil sentiment i-a dat puterea ca, la vârsta de 80 de ani, să scrie volumul Pe urmele „Luminilor muscelene“, carte memorabilă prin capacitatea de a reconstitui atmosfera oraşului de altădată, prin conturarea portretelor şi diversitatea tipurilor umane. Aceste importante realizări, timp de o viaţă, ale doctorului Dumitru Baciu oferă o imagine sugestivă a unui intelectual de marcă dăruit, prin tot ce a înfăptuit, oraşului natal şi profesiei. M.I.
0 Comentarii