Web Analytics

„Măsurile de austeritate dovedesc neînţelegerea mecanismelor economice”

de | 15.03.2012 19:16 | Politica si Administratie

# Declară Ion Popa, preşedintele PNL Argeş. Președintele PNL Argeș, Ion Popa, îl contrazice pe Traian Băsescu în problema adoptării măsurilor de austeritate. „Președintele ne-a spus că acestea erau obligatorii, că nu se putea altfel. Nu este adevărat, aceste măsuri nu au fost necesare, iar asumarea lor dovedeşte o neînțelegere a mecanismelor economice. Măsuri corecte, mai cu seamă în 2009, ar fi evitat descreșterea cu 7% a economiei, limitând-o în zona 3-4%, ar fi evitat recesiunea în 2010 și prin urmare nu ar fi impus scăderi abrupte de salarii și creșteri de taxe peste noapte. Împrumutul de la FMI a fost excesiv dimensionat, iar dovada este simplă: când s-au estimat banii necesari, prognoza de creștere economică a autorităților era de 5% pe an în 2009 și 2010. Realitatea a fost o descreștere a economiei cu 9% . Prin urmare, eroarea de estimare a fost de 19% din PIB, ceea ce la un PIB aproximat la 130 miliarde de euro înseamnă 24,7 miliarde de euro. La 30% venituri bugetare aceasta înseamnă un cost de oportunitate, bani neîncasaţi datorită evoluţiei profund negative a economiei, de 7,4 miliarde de euro. Această sumă era suficientă pentru a acomoda așa-zisa economie rezultată prin scăderea salariilor și creșterea peste noapte a taxelor. În aceeași perioadă, alte țări au avut abordări diferite. Cehia a refăcut calculele și a acuzat public FMI pentru supradimensionare, Polonia a luat doar o asigurare și nu a tras bani, Turcia a negociat un an până când nevoile au trecut, ceea ce i-a permis să scape fără recesiune. Potențialul de creștere a economiei a fost deteriorat de 3 ani de măsuri macroeconomice greșite. Nu s-a mai investit, mijloacele fixe s-au depreciat fără înlocuire, capitalul uman a pierdut din valoare, motivația și optimismul care reprezentau catalizatori pentru spiritul antreprenorial au dispărut”, a concluzionat președintele Ion Popa. N. DINU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii