Începând din toamna acestui an, Departamentul de Limbi Străine Aplicate al Facultăţii de Litere a Universității Pitești (UPIT) le propune absolvenţilor de licenţă un masterat interdisciplinar destinat să contribuie la perfecţionarea competenţelor de traducător necesare pe piaţa actuală a traducerii specializate.
Intitulat Limbaje specializate şi traducere asistată de calculator şi organizat împreună cu Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare, acest master valorifică cele mai noi direcţii din domeniu, respectiv competenţele lingvistice în limbile engleză şi franceză prin utilizarea celor mai recente mijloace informatice.
Masterul vine în întâmpinarea celor care doresc să se specializeze ca traducători, dar şi a celor care desfăşoară, în cadrul instituţiilor şi întreprinderilor în care lucrează, activităţi ce implică limbile străine şi tehnologiile informatice.
D.G.
0 Comentarii