Teatrul „Alexandru Davila” a încheiat săptămâna cu două premiere, printre care şi cea a spectacolului pentru copii „Maşina Timpului”, regizat de către Matei Varodi, după o idee a coregrafei Ramona Titov. Pe lângă faptul că majoritatea costumelor, create de Ramona Titov şi purtate de micii interpreţi, s-au bucurat de frumuseţe şi originalitate, piesa a avut şi un mesaj educativ, un îndemn la protejarea naturii, a pădurilor care sunt o sursă inepuizabilă de oxigen. Eroina principală, Super-Eroina CikCik, interpretată de Tonia Văleanu, porneşte într-o călătorie în timp, prin întreaga lume, pentru a face cumpărături. Bagajele şi cardul sunt două dintre personajele care o însoţesc pe CikCik în periplul ei. Primul transfer spaţio-temporal eşuează, pentru că Super-Eroina introduce greşit coordonatele, motiv pentru care ajunge să rătăcească prin Africa. Acolo va întâlni nişte oameni care distrug pădurile, tăind copacii, fără nici un discernământ. Copăceii şi întreaga vegetaţie sunt personaje interpretate de copii. CikCik îşi continuă şirul călătoriilor, cu Turcia, Spania, Rusia şi România. În escalele pe care le face în voiajul ei pe mapamond, Super-Eroina învaţă despre obiceiurile oamenilor şi încearcă să facă lumea mai bună. (Adriana Gândilă)
Trei zile de sărbătoare la Mioveni, în zona de picnic Făget
Vă reamintim că vineri, 1 mai, începe, la Mioveni, „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”,...



0 Comentarii