Web Analytics
scris miercuri, 02.12.2015

Marius Postelnicescu: „Dosarul Cosnsultanţa a creat o falie în PSD”

Prezent la conferinţa săptămânală de presă a PNL Argeş, consilierul judeţean Marius Postelnicescu a declarat că, în plan local, există discuţii pentru atragerea în tabăra liberală a primarilor în funcţie, membri ai altor partide. Postelnicescu a mai adăugat că, după Sărbătorile de iarnă, se aşteaptă la un val de adeziuni ale aleşilor locali, în special datorită Dosarului Consultanţa, în care 38 de primari şi viceprimari au fost trimişi în judecată de DNA. „În adeziuni încă nu au venit către noi membri ai altor partide, dar există discuţii locale, şi mă refer la responsabilii de zonă, pentru că noi, cei din Consiliul Judeţean Executiv, răspundem de anumite zone mari şi discutăm şi cu copreşedinţii din fiecare localitate dacă un potenţial primar doreşte să rămână primar, dar pe mandatul PNL. Sunt discuţii încă. Personal, încă simt şi eu reticenţă şi o anumită abţinere din partea actualilor primari PSD sau ce mai sunt ei, alţii decât PNL, de a veni către noi. E posibil să existe o tendinţă uşoară, dar nu ştiu dacă acum. Sunt convins că prin februarie, după Sărbători, se va simţi valul. Bănuiesc că este şi situaţia asta, din Dosarul Consultanţa şi probabil că este un mic cutremur, s-a creat o falie în politica argeşeană, mai ales la PSD. Acolo, este această problemă pe care dânşii trebuie să o rezolve”, a mai spus consilierul judeţean.
I.H.B.

Marius Postelnicescu: „Dosarul Cosnsultanţa a creat o falie în PSD”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...