Marian Fulga se prezintă în faţa alegătorilor din Colegiul 8

de | 6.12.2012 10:21 | Politica si Administratie

Sunt candidat din partea PP-DD pentru Camera Deputaţilor in Colegiul 8- Pitesti, Bascov, Babana, singurul dintre candidati care locuieste in Gavana, am copilarit si invatat in Gavana , desavarsindu-mi pregatirea prin obtinerea licentei in stiinte juridice si administrative si obtinand un master in management public in cadrul ASE Bucuresti. Am 45 ani, sunt casatorit si tata a trei copii, avocat in cadrul Baroului Arges avand sediul Cabinetului de Avocatura tot in Gavana. Am fost ales de 4 ori in functia de consilier judetean, ultima oara in vara acestui an, fiind presedintele Comisiei pentru administratie publica, juridica si ordine publica din Consiliul Judetean Arges, in perioada 2004-2008 ocupand functia de Vicepresedinte al C J Arges. In cadrul PP-DD detin functia de Presedinte al Organizatiei Judetene Arges si sunt membru al Comitetului Executiv al PP-DD si vicepresedinte al Departamentului Juridic al PP-DD. Detin si 5 titluri de Cetatean de Onoare al localitatilor Valea Iasului, Albestii de Muscel, Boteni, Recea din jud. Arges si Barasti din jud. Olt, comuna natala a parintilor si bunicilor mei, fiind si presedinte al Asociatiei „Trei” Pitesti .
Alegerile parlamentare din 9 decembrie sunt un test nu numai pentru clasa politică din România, ci şi pentru alegătorii înşişi. Până acum, guvernanţii şi parlamentarii au minţit, au furat, au umilit si au pacalit alegătorii. Nu le-a păsat celor de la putere dacă aici, în Argeş  mor oamenii din cauza sărăciei. Le-a păsat doar să îşi umple ei buzunarele cu bani din căpuşarea firmelor de stat, să umple conturile personale cu comisioane de la licitaţii dubioase, să construiască mici crâmpeie de autostradă cu preţuri nemaiîntâlnite în lume, să îşi angajeze fiii, rudele, pilele şi supuşii politici în posturi cheie unde a fost rost de supt bani publici.
Vremea acestor adevăraţi vampiri politici şi economici a trecut! Indiferent de culoarea pe care o poartă şi sub care vor să păcălească din nou electoratul, ei nu au decât un singur gând: să se căpătuiască pe spinarea celor mulţi, a poporului! Acum a sosit vremea ca poporul să preia puterea, având la îndemână cea mai puternică armă cu putinţă: votul.
Problema este ca poporul să ştie să folosească acest vot. Să nu-l mai vândă pe o pungă cu ,,mălai” ori pe promisiuni deşarte. Partidul Poporului – Dan Diaconescu şi-a propus să dea puterea la cei mulţi, dar este nevoie ca ei, cei mulţi, să se hotărască.
Să se hotărască dacă mai vor să fie minţiţi; dacă mai vor să fie furaţi; dacă mai vor să trăiască în nesiguranţă; dacă mai vor ca şi alte obiective economice importante din acest judeţ, să ajungă la fier vechi aşa cum au ajuns ARO, Rolast, Argeşeana sau cum vor unii să facă şi cu Arpechim! Este vremea ca alegătorii să decidă dacă îi vor la conducere tot pe cei care i-au sărăcit peste măsură, care au vândut ţara bucată cu bucată, ori doresc o schimbare profundă!
În actuala conjunctură, doar PP-DD poate aduce această schimbare. PSD a guvernat singur; PDL a guvernat singur; PNL a guvernat singur; PSD a guvernat şi cu PDL, şi cu PNL; PDL a guvernat (sub alt nume) şi cu PNL; TOŢI AU FOST LA PUTERE. ŞI S-A TRĂIT TOT MAI RĂU SUB GUVERNAREA LOR. NE-AM SĂTURAT!
PP-DD este soluţia corectă pentru o Românie normală!
In 9 decembrie 2012 sa iesim cu totii la vot! Prin votul nostru sa schimbam actuala clasa politica, incapabila sa aduca bunastare si bucurie Poporului Roman.
Va rog sa alegeti unul de-al dumneavoastra, care a crescut, a invatat si traieste langa dumneavoastra,un familist convins, un tata si un sot minunat, un om al legii si al dreptatii.
Sunt Deputatul Dreptatii ! Pentru schimbare, pentru viitor, ajutati-ma prin VOT sa dau puterea la POPOR! Asa sa ne ajute DUMNEZEU!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii