Acţiunile producătorului de aspiratoare Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), companie aflată în prezent sub controlul omului de afaceri Cătălin Chelu, au crescut la deschiderea şedinţei de joi, 31 ianuarie, cu aproape 15%, maximul admis pe parcursul unei zile la bursă, pe fondul celui mai mare rulaj din piaţă, de peste 200.000 de lei. Creşterea acţiunilor Electroargeş a fost taxată de specialiști drept inexplicabilă, având în vedere că în ultima perioadă nu au apărut informaţii oficiale care să susţină o astfel de evoluţie a preţului. Faţă de începutul anului, Electroargeş are deja o creştere de 60%, fiind cel mai profitabil plasament de pe bursă. Și mai curios este faptul că evoluţia acţiunilor Electroargeş seamănă puţin cu cea a titlurilor Artego Târgu Jiu de anul trecut. Şi la Artego este implicat Cătălin Chelu, doar că acolo pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de salariaţi, iar Chelu încearcă să preia controlul companiei. La Electroargeş, Chelu a preluat un pachet semnificativ de acţiuni în 2010, iar apoi şi-a consolidat participaţia prin majorări de capital. Aceste majorări sunt însă atacate în instanţă de principalul acţionar minoritar, Dumitru Tudor, iar anularea lor ar putea influenţa pozitiv preţul acţiunilor. O altă posibilă explicaţie ar fi o eventuală ofertă de preluare pe care Chelu ar putea să o lanseze, deși acesta continuă să o nege. Florin Silvestru
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii