Web Analytics

Majorat cu Smiley şi Loredana

de | 30.05.2013 14:14 | Actualitate

Vinerea trecută, în sala Ball Room a hotelului Ramada, şi-a serbat majoratul Ioana, fiica patroanei de la Salonul „Marius Mizdran”, Mona Iancu și a lui Adrian Iancu, managerul de la firma Silver Trading. Ioana este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Zinca Golescu” şi are numeroşi prieteni la licee prestigioase din Piteşti, care, de altfel, s-au numărat printre invitaţii ei, alături de părinți, bineînțeles, și de rude. Evenimentul în sine, la care au participat peste 150 de persoane, a fost pe cât de animat și plin de viață, pe atât de pretenţios ca meniu, muzică și, mai ales, ţinute. S-au consumat foarte multe cocktail-uri cu gheaţă carbonică, iar atmosfera a fost întreţinută de două staruri ale muzicii românești, Smiley şi Loredana. Din câte am aflat, Loredana nu era anunțată inițial și a fost cadoul supriză pregătit de cei doi părinți, Mona și Adrian, pentru fata lor.
Iustina HARCO-BURCEA

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii