Web Analytics
scris sâmbătă, 29.04.2023

Mai multe persoane, arestate pentru trafic de droguri la un festival din Mamaia

11 persoane care participau la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia sunt cercetate pentru trafic de droguri, asupra lor fiind găsite cantităţi din diferite substanţe interzise, potrivit news.ro. Şase dintre persoane, cetăţeni străini, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Mai multe persoane, arestate pentru trafic de droguri la un festival din Mamaia

Citește și: Fiind arestat la domiciliu, Dani Mocanu și-a scos mașina la vânzare

„La data de 28.04.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 6 inculpați, cetăţeni străini, cercetați sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu. În cauză s-a reținut că, inculpații au introdus în România, au transportat, au depozitat și au deținut cantități însemnate de droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța, la data de 27.04.2023, la ore şi în locaţii diferite, fiind prinși în flagrant în timp ce comercializau astfel de substanţe. De asemenea, inculpaţii au promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicații de mesagerie, precizând preţurile pentru fiecare tip de drog.

Citește și: Ministrul Sebastian Burduja: „Fac un apel către primarii din Argeş să se înroleze la ghişeul.ro”. Lista localităţilor vizate

Au fost puse în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate 300 de comprimate de ecstasy, 70 de comprimate 2 CB („pink cocaine”) şi cantităţile de 100 de grame de cocaină , 50 de grame de ketamină, 10 grame de hașiș și 10 doze de metamfetamină. În cursul aceleiași zilei, 28.04.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în comunicatul DIICOT.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *