Web Analytics
scris joi, 29.08.2013

„Mai întâi să se facă lumină în finanţele clubului şi abia apoi de văzut ce cale e de urmat”

# Declară Paul Schiaucu, fost preşedinte FC Argeş între 2002-2004. Jurnalul de Argeș continuă seria interviurilor cu foștii președinți ai FC Argeș. Un om care s-a implicat puternic în fotbal și care cunoaște foarte bine evoluția clubului alb-violet din ultimii 20 de ani este omul de afaceri Paul Schiaucu. Domnia sa a acceptat să ne acorde un interviu în care să vorbească despre soarta actuală a echipei din Trivale.

# Cum vă explicați situația actuală a FC Argeș, având în vedere că și dvs ați condus destinele acestui club o anumită perioadă de timp?
– Simt o mare amărăciune, atât ca fost președinte, dar mai ales ca suporter al lui FC Argeș, încă din 1960. În acel an am venit prima oară în Pitești și-mi amintesc că mă duceam cu fratele meu la 10 dimineața pe stadion, ca să ținem locuri până venea tata cu mâncare. Pe vremea aceea, stadionul Ștrand era limitat ca număr de locuri și tribuna se umplea foarte devreme. Deci, repet, nu numai ca președinte de club și suporter, ci și ca sponsor pentru că, începând din 1994 încoace, prin diferite organizații sau intreprinderi în care am funcționat, am tot dat bani pentru FC Argeș. Nu vă spun suma pentru că nu are rost, dar vă pot spune că nu au fost bani puțini. Eu consider că declinul lui FC Argeș este iremediabil…
# Nu mi-ați răspuns totuși la întrebare. Cum  s-a ajuns aici?
– Mie mi se pare că, la ora actuală în România, și mai ales în provincie, fără susținerea autorităților locale, un club de fotbal nu poate exista. Sunt nenumărate exemple în care există cluburi de fotbal  susținute substanțial de autoritățile locale. De altfel și în străinătate sunt foarte multe cluburi care au o susținere substanțială din partea autorităților locale. Eu mai cred că, în general, sportul nu poate să continue fără această susținere de care vorbim. Eu cred că sporturile de masă, cum ar fi atletismul, fotbalul, voleiul sau handbalul nu pot să se mențină și să progreseze fără un efort substanțial al autorităților. Din păcate, în România, observăm în ultima perioadă că sportul nu mai este o prioritate, iar în acest sens puteți vedea declarațiile mai multor oameni politici de prim rang. Acesta este un lucru grav pentru că sportul este ambasadorul unei nații, unui popor. Iar absența sau abandonarea acestuia reprezintă un atentat foarte serios la sănătatea nației.

„Fundația FC Argeș a fost înființată pentru ca bunurile clubului să nu poată fi înstrăinate de nimeni niciodată”

# După ce Penescu a anunțat că renunță la FC Argeș, ați fost contactat de cineva ca să ajutați clubul ?
– Nu am fost contactat de nimeni! Eu cred că situația la FC Argeș este gravă pentru că sunt datorii foarte mari, dar este și destul de încurcată. Chiar dacă aș fi fost contactat, cu greu aș fi fost convins să intru într-un asemenea proiect, proces de reconstrucție. Vreau să vă spun că eu nu am mai participat de ani de zile la nicio ședință, deși ar fi trebuit să fim convocați la ședințe, adunări generale etc. pentru că societatea încă exista. Și chiar dacă familia Penescu a majorat mult capitalul social și a devenit majoritară, cei care erau acționari minoritari ar fi trebuit să fie consultați pentru că așa spune legea în România. La momentul actual lucrurile sunt atât de deteriorate, încât nimeni nu mai poate să rezolve problemele de la FC Argeș. Eu cred că trebuie să se facă lumină în finanțele clubului și după aceea să se hotărască calea de urmat pentru a recupera prestigiul și însemnele clubului.
# Ce știți despre situația patrimoniului, și mă refer la cantonament, sediu și autocar?
– Aici există o cale de urmat pentru că, încă din vremea când eram președinte la FC Argeș, dar și după aceea, cu sprijinul marilor fotbaliști ai clubului s-a înființat Fundația FC Argeș 1953, care să înglobeze patrimoniul important al clubului și anume cantonamentul, sediul și autocarul astfel încât acestea să nu poată fi înstrăinate de nimeni, niciodată. Fundația nu putea fi desființată și nici înstrăinate aceste bunuri! Am înțeles că, la ora actuală, aceste bunuri sunt gestionate tot de familia Penescu, de aceea eu cred că aici ar trebui verificat și depistat ce s-a întâmplat.

„Niciun club care se va forma de aici înainte nu va putea să recupereze 60 de ani de istorie a FC Argeș!”

# Cine ar putea să recupereze aceste bunuri?
– Membrii Fundației, și anume Telu Stancu și Mihai Georgescu. Aceștia pot face demersurile juridice necesare pentru a recupera gestiunea Fundației!
# Cum vedeți dvs noua echipă a primarului Pendiuc, SCM Argeș Pitești?
– Cred că ar putea fi o soluție, doar dacă autoritățile se vor implica în recuperarea  a ceea ce era important de la FC Argeș, adică însemnele, tradiția clubului astfel încât, peste ani, această echipă să se transforme în FC Argeș. Cred că niciun club care se va forma de aici înainte, oricât de importante ar fi rezultatele, nu va putea să recupereze 60 de ani de istorie a FC Argeș!
Marius Ionel 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită