Magia nu îl mai ajută să poată pune o pâine pe masă

de | 7.08.2013 19:21 | Actualitate

# Povestea tristă a Zenaidei şi a maestrului Florentino. Magician renumit pe vremuri, coleg cu Iozefini, maestrul Florentino are acum o pensie de 250 de lei.  A susţinut spectacole în faţa fostului ministru comunist al Culturii, Suzana Gâdea, dar şi a multor alţi potentaţi ai vremii. Din păcate, astăzi magia nu îl mai ajută să facă dispărută datoria de 70 de milioane de lei la întreținerea de la bloc şi nici să pună o pâine pe masă. Pentru a găsi banii necesari tratamentului pentru soţia sa, Zenaida, fostă îmblânzitoare de şerpi, maestrul Florentino este nevoit să cerşească la picioarele turnului Eiffel.

Altădată răsfăţat al publicului, azi cerşeşte o ţigară

„Îmi daţi, vă rog frumos, o ţigară?”aud în spatele meu şi dau să fac un gest a lehamite, agasată de cerşetorii care mişună prin centrul Piteştiului. Numai că  aceeaşi voce turuie câteva fraze de curtoazie în franceză, germană, rusă şi italiană, ceea ce mă convinge să întorc privirea în direcţia din care vine. Hainele acum decolorate, ponosite, roase, au o istorie. În mod sigur au fost croite cândva pentru a străluci, poate pe o şcenă, îmi spun în gând, şi îi ofer bărbatului vârstnic o ţigară. Rămâne în picioare lângă masă cu dorinţa evidentă de a conversa. „Ştiţi cine am fost eu?”, îmi testează el perspicacitatea iar eu, amuzată, intru în jocul lui: „artist”, zic, fără a poseda talentul ghicitului, bazându-mă doar pe observaţie. Vestimentaţia personajului, aparenţa lui bonomă, uşurinţa cu care vorbeşte limbi străine dar şi acurateţea cu care se exprimă în cea natală mă conduseseră la această concluzie fără a fi vreun magician. Dar el chiar este unul! Cu patalama! Din buzunarul de la piept scoate o legitimaţie, şi ea veche de când lumea, pe care scrie negru pe alb că este  artist. De circ. Carneţelul cu coperţi roşii  poartă antetul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste iar în faţa mea stă Florian Stoica, alias Florentino. La invitaţia mea, se aşează pe un scaun şi, pentru a mă convinge de abilităţile sale, face repede o scamatorie cu ţigara, care, din mâna dreaptă ajunge într-o clipită sub şapcă de unde o scoate cu grijă. Îi tremură mâinile de bătrâneţe maestrului iar în momentul în care ţigara aprinsă pare a intra pe mâneca roasă a sacoului tremur la gândul că ar putea lua foc sub ochii mei. Numai că trucul îi iese la fel de bine ca odinioară, atâta timp cât reuşeşte să mă păcălească. Logica îmi spune că ţigara a stat tot timpul în cealaltă mână. Îi spun asta şi zâmbeşte aprobator, poate vrea să fie doar politicos şi alta era mişcarea. Sau poate nu vrea să dezvăluie secretele meseriei şi mă lasă să cred ce vreau ca să îmi închidă gura…

Coleg cu Iozefini

Era prin ’56. Avea numai 18 ani, când, la bâlciul de la Câmpulung,  l-a întâlnit pe marele Titi Boldescu, atlet, luptător şi magician prin a cărui gură a vorbit, desigur, destinul, atunci când l-a întrebat pe puştanul venit de la Piteşti: „ Nu vrei să lucrezi cu mine?“. A fost mai întâi om bun la toate până când a început a deprinde tainele meseriei şi fiindcă era isteţ şi se pricepea la fraze meşteşugite a ajuns recomandier, adică prezentator de spectacole. Vreo 20 de ani mai târziu, a venit şi calificarea, în urma unui examen de stat la Consiliul Culturii susţinut în faţa unui juriu format din tovarăşi de la partid, de la Interne. Aşa a devenit artist liber profesionist, categorie privilegiată în acea vreme și care putea să exercite liber o meserie. Artiştii puteau ieşi afară doar dacă aveau un angajament cu un patron de peste hotare. Şi puteau, pentru că statul, prin Agenţia Română de Impresariat artistic, încasa cam 30-40 % din ce produceau oamenii de circ. Îi este recunoscător lui Iozefini care era pe atunci director al Circului de Stat şi le găsea angajamente pe afară, le dădea o pâine bună cum s-ar spune, motiv pentru care Florian Stoica şi alţii din branşă îl pomenesc cu nostalgie pe regretatul iluzionist. Din aceeaşi epocă îşi mai aduce aminte de vizionările, un fel de examene, pe care trebuia să le susţină la intrarea în fiecare judeţ, mai ales că între timp se căsătorise cu Zenaida şi aveau propria prăvălie pe patru roţi cu care făceau turnee în ţară. Sau de spectacolul susţinut în faţa Suzanei Gâdea care diriguia în epoca ceauşistă destinele culturii naţionale când a scos dintr-o sticlă spartă de şampanie un porcuşor de Guinea, ouă şi bancnote sau când a transformat porumbeii dintr-o colivie în pisică.

Îmblânzitoarea de şerpi dresează acum nişte… prune

Zenaida, tovarăşa de scenă şi de viaţă de aproape 50 de ani a lui Florentino, a fost asistentă, mânuitoare de păpuşi şi… dresoare de şerpi. A avut doi Anaconda, Akvar de 8 metri şi Kala, o femelă de 4 metri şi câteva zeci de kilograme fiecare. Erau docili, spune ea, doar că strângeau cam tare. Atât de tare încât odată i-au rupt coastele. În rest, deşi lăsa semne, muşcătura lor nu era periculoasă, trebuia doar să-şi ferească faţa. O găsim pe Zenaida în bucătăria ei din Eremia Grigorescu „dresând” nişte… prune care urmează să se transforme în magiun bun la amăgit foamea peste iarnă. Aşa cum stă cu spatele la noi, spălând fructele la chiuvetă, maestrul o pune să îi ghicească o cifră pe care o scrie pe o bucată de hărtie ruptă din agenda mea. Femeia o ghiceşte fără ezitare. Face la fel şi cu un număr pe care îl scriu eu apoi cu seria unei bacnote de un leu şi nişte cifre din cartea de identitate. Poate fi vorba de un cod între ei, dar nu am nicio dovadă. Sau este vorba pur şi simplu despre telepatie, dar mă contrazice raţiunea. Ei îmi spun amândoi că este har şi memorie. Atât. Nu vor să divulge nimic în plus. Amintirile năvălesc parcă chemate de fotografiile îngălbenite de vreme împrăştiate pe masă… Cum îi apuca zăpada în pribegie, prin lume, cu copiii după ei… Cum a fost când au plecat în turneu cu circul în mai iar în septembrie nu şi-au mai găsit casa din Popa Şapcă, făcută una cu pământul de autorităţile comuniste. Au primit în schimb apartamentul în care locuiesc acum. Festele pe care şi le făceau artiştii între ei, înainte de spectacole sau cum prepara ea dulceaţă la terminarea programului. Amintiri triste sau amintiri vesele. Amintirile care nu ţin de foame…

Căutând apartamentul soţilor Stoica, m-am uitat la avizierul de la parterul blocului R1 din Eremia Grigorescu. Au o datorie uriaşă la utilităţi, 70 de milioane. Dar nu asta îl face pe maestru să ofteze, în timp ce povesteşte despre deplasările afară, ci gleznele suferinde ale Zenaidei, care calcă prin casă din ce în ce mai greu. Uneori are nevoie de cârje pentru a se putea deplasa. Are arterită, iar la Bucureşti i s-au cerut 5 milioane doar ca să o vadă un medic renumit. De unde atâţia bani de şpagă, când ei au doar 250 de lei pensie?! De abia le ajunge pentru medicamente. Dacă ar avea bani de avion, el ar pleca din nou la Paris. Acolo, la picioarele turnului Eiffel, şi-a câştigat de multe ori pâinea vânzătorul de iluzii dar este din ce în ce mai greu să captezi atenţia publicului cu scamatoriile în zilele noastre, când magia nu mai atrage pe nimeni… Oftează din nou şi dă să se ridice de pe scaun. Vrea să plece în oraş, pe la terasele din centru nădăjduind că va primi un bănuţ doi sau măcar o ţigară deşi el nu cerşeşte, ci conversează. Zenaida îl ţintuieşte cu privirea cum făcea cândva cu şerpii săi. Este mult prea cald afară pentru bătrânul magician şi se teme că nu l-ar mai vedea venind păşind greu, cu capul plecat, gârbovit de griji şi umilinţe.
Alina Crângeanu

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii