Web Analytics

Liviu Muşat: „Molivişu, un proiect cu risc de a nu fi finalizat”

de | 3.12.2014 12:32 | Actualitate

Prezent la conferinţa de presă a CJ Argeş, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, nu a scăpat de tirul întrebărilor, venite din partea presei, pe marginea proiectului de la Molivişu, proiect ce naşte controverse în fiecare conferinţă de presă în care este adus în discuţie. „În ceea ce priveşte derularea proiectului de la Molivişu, acesta rămâne în continuare un proiect cu risc de a nu fi finalizat şi care rămâne în vizorul nostru. Responsabilii proiectului susţin că vor reuşii finalizarea acestuia, dar asta rămâne de văzut. În orice caz, în primele două luni ale anului viitor trebuie să avem un răspuns clar”, a declarat Muşat, care a vorbit apoi despre procedura de finalizare a proiectelor. „Lucrările pentru care se solicită fonduri prin Programul Operaţional Regional trebuie finalizate până la data de 31 decembrie 2015. Se pot face lucrări şi după 31 decembrie 2015, în cadrul proiectelor întârziate, dar ele vor fi suportate în totalitate de beneficiar. În plus, beneficiarul are obligaţia să finalizeze lucrările până în luna martie 2017, atunci când România face ultima declaraţie de cheltuieli către Comisia Europeană. Cine nu termină lucrările până în martie 2017 atrage retragerea şi a sumelor pe care le-a primit până la 31 decembrie 2015 de la Uniunea Europeană”, a precizat Liviu Muşat. Directorul ADR Sud Muntenia a încheiat subiectul Molivişu afirmând şi faptul că până acum ADI Molivişu nu a primit încă bani din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională. „ADR Sud Muntenia nu a plătit nimic până acum pentru proiectul de la Molivişu. Nu au luat până acum nici prefinanţarea. Au cereri la noi ce însumează în jur de 1,5 milioane de lei, dar ele sunt încă în lucru”, a mai spus Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia.
I.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii