Lista investitorilor cu care s-a vorbit pentru salvarea FC Argeş

de | 15.08.2013 10:22 | Sport

# Nu sunt mulţi, dar toţi au declinat oferta. Adevărații suporteri alb-violeți, pe de o parte, dar și foste glorii ale FC Argeș și oameni care au făcut parte din staff-ul grupării din Trivale, pe de alta, au încercat în ultima perioadă să contacteze potențiali investitori pentru a salva FC Argeș de la faliment. Deși nu au fost mulți doritorii să se implice la echipa patronată de familia Penescu, au existat totuși câteva ”tentative”. Eșuate, ce-i drept. Vă prezentăm în continuare câteva dintre ele.

1. Omul de afaceri Gigi Axinte –  deputatul Cătălin Rădulescu. Contactat fiind, patronul de la Argecom a pasat problema către deputatul Cătălin Rădulescu, la rându-i om de afaceri. Parlamentarul PSD de Pitești s-a arătat interesat să susțină financiar echipa din Trivale, însă nu de unul singur. Și cum nimeni nu a dorit să vină alături de el, întreaga poveste a fost dată uitării și deputatul a scăpat relativ ieftin.

2.Vasile Turcu. Așa cum Jurnalul de Argeș a scris în ultimele săptămâni, Vasile Turcu, fostul acționar de la Dinamo, s-a arătat dispus să investească la FC Argeș, însă doar în anumite condiții. Turcu spera într-un proiect serios, în care să vină acționar alături de el și autoritățile locale, declarând că numai printr-o asemenea asociere se poate face mare performanță în Trivale. Din păcate, nimeni nu l-a contactat pe Turcu, cu excepția unui singur telefon dat de Tomiță, fost administrator la FC Argeș în ultima perioadă și component al echipei cu care FC Argeș a luat al doilea titlu de campionă în 1979. Și în acest caz, n-a fost altceva decât „un mare fâs”.

3.Gigi Oprican. O altă variantă tatonată a fost aducerea lui Gigi Oprican, un comerciant în domeniul gresiei și care s-a mai implicat în fotbal ca finanțator  al echipei de Divizia C, Girom Albota. Din păcate, chiar dacă Oprican a manifestat o dorință sinceră de a se implica, nimeni nu a dorit să i se alăture. Patronul de la Girom a sfârșit prin a renunța, după ce a explicat că de unul singur nu are puterea financiară să susțină pe FC Argeș.

4.Nicolae Badea. Un interes cât se poate de cert pentru FC Argeș și-a manifestat și dinamovistul Nicolae Badea. Omul de afaceri a fost, la un moment dat, prezent la Primăria Pitești, însă după o întrevedere cu mai marii Primăriei în frunte cu primarul Pendiuc, totul s-a soldat cu un mare eșec.

5.Constantin Stroe. Pe surse, s-a discutat că vicepreședintele CA de la Automobile Dacia ar avea mai multe variante de investitori pentru fotbalul argeșean și că el ar reprezenta soluția salvatoare. Totuși, Stroe e declinat invitația spunând unor apropiați că nu vrea să plătească el datoriile lui Penescu și că și în cazul în care totuși s-ar implica ar face-o doar la un club curat din punct de vedere fiscal și moral. Imediat s-a mers cu gândul  că  Stroe ar dori să vină la SCM Pitești, echipă susținută de primărie, însă nimic concret până în prezent.
Marius Ionel

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii