Florin Gardin şi Dumitru Tudosoiu au făcut schimb de funcţii doar în prezenţa… personalului din Inspectorat. Asta deşi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, efectua în aceeaşi zi o vizită în Argeş. Nici măcar prefectul Mihai Oprescu nu a participat la investirea social-democratului Dumitru Tudosoiu în funcţia de inspector general adjunct. Gardin şi Tudosoiu s-au dezinvestit, respectiv investit între ei, citind ordinele ministrului Pricopie şi punându-le în aplicare „printr-un schimb de mână”, după cum a declarat chiar prospătul „general” în cadrul primei sale conferinţe de presă.
Iustina HARCO-BURCEA




0 Comentarii