# Știu că sunt în negociere două proiecte de lege care privesc sistemul medical românesc și implicit pe angajații acestuia, medici, asistente, infirmiere etc. Care sunt acestea și cum vor corecta ele problemele existente?
– Să începem cu Legea salarizării. Atât eu, cât și membrii de sindicat pe care îi reprezint din sănătate și din asistență socială, ne-am dori ca acest proiect de lege să devină o lege aplicabilă, să fie sustenabilă, echitabilă, nu o lege virtuală. Din anul 2010 noi, toți bugetarii, avem o lege a salarizării unitare dar care nu s-a aplicat în totaliate. Dacă s-ar fi aplicat, în anul 2010, am fi beneficiat la vremea respectivă de o creștere de 50%. Dar acest lucru nu s-a întâmplat și în fiecare an, printr-o ordonanță de urgență, s-a prorogat aplicarea unui singur articol, care ar fi însemnat acea creștere de 50%, în fiecare an. Ei bine, acest articol nu s-a aplicat. Mai mult decât atât, prin acest proiect de lege s-ar corecta moral și financiar diminuările care au fost în anul 2010, respectiv o reducere de 25%.
# Dumneavoastră, în calitate de lider al Sindicatului Sanistas, participați direct la negocierile care au loc la București pe marginea acestei legi. În ce fază ați ajuns, practic cu negocierile?
– Negocierile nu s-au finalizat, am înțeles că în perioada 14-17 august se vor continua negocierilor iar noi ne dorim mult creșterea aceasta în luna septembrie, având în vederea că ar mai stopa exodul de profesioniști respectiv medici, infirmiere și alte categorii sociale care preferă să lucreze în străinătate, unde beneficiază de o salarizare pe măsură, condiții de muncă optime și de respect pentru ceea ce fac. Îmi doresc să se întâmple acest lucru și la noi, spre binele angajaților din sistem dar și al pacienților pentru că știți și dumneavoastră… boala nu merge la negocieri.
# Sunteți optimistă în privința rezultatelor în ceea ce privește luna septembrie?
– După promisiunile făcute de Ministerul Sănătății acum o lună de zile, cu garanția că se vor face calcule și se vor găsi bani în urma introducerii cardului național de sănătate, am înțeles că s-au făcut economii, inclusiv unele rezultate din reducerea listei de medicamente cu 20%
# Dumneavoastră, ca sindicat, cum vedeți acel proiect de lege privind paturi private în sistemul public?
– Consiliul Național al Federației Sanitas a respins în unanimitate acest proiect de lege din următoarele considerente: în primul rând, populația la ora actuală nu își mai permite să plătească niște taxe suplimentare, pensionarii au pensii foarte mici, o altă categorie a populației nu are serviciu și nu și-ar permite; mai mult decât atât, la ora actuală ne confruntăm și cu o lipsă de personal, ori au plecat să lucreze în străinătate, ori posturile vacantate nu au fost scoase la concurs din cauza lipsei de bani, așa că după 12 sau 18 ore de lucru ei sunt epuizați și nu mai fac față să își continue programul. Deci, practic este imposibil. Mai mult decât atât, dacă medicul sau ceilalți salariați care fac parte din echipă își desfășoară activitatea în sistem public și la sfârșitul programului intervine o urgență, se prelungește programul de lucru la stat dar în același timp este programat un alt pacient în sistemul privat. Între ce s-ar face alegerea? Să îl las în așteptare pe cel care a plătit și vrea să i se respecte programul sau să preiau pacientul de la stat? Vă întreb pe dumneavoastră care ar fi prioritatea? Deci vorbim de discrimare pe serviciile medicale, ceea ce nu mi se pare corect pentru că toți în această țară ar trebui să beneficieze de serviciile medicale, cel puțin cele garantate prin Constituție.
Alina Crângeanu




0 Comentarii