Leroy Merlin, unul dintre cei mai mari retaileri europeni specializați în bricolaj și totodată unul dintre cei mai activi jucători de profil din România, a finalizat un prim val de inaugurări de magazine Do it Yourself pe piața autohtonă, după ce în toamna anului trecut compania prelua operațiunile locale ale austriecilor de la Baumax, grup care a decis să își vândă activele de pe mai multe piețe din regiune. În acest fel, Leroy Merlin ajunge la șase unități proprii la nivel local după ce a încheiat un prim ciclu de inaugurări de magazine, o parte dintre acestea dezvoltate în regie proprie, dar și remodelate din foste spații comerciale Baumax. Leroy Merlin a inaugurat în prima jumătate a acestui an patru unități din totalul de șase disponibile la nivel local. În ceea ce privește perioada următoare, pe lista retailerului francez se află mai multe locații cheie care vor intra într-un proces de remodelare, printre acestea numărându-se două magazine în Cluj-Napoca, și câte unul în Iași, Suceava, Bacău, Târgu Mureș, Sibiu, Timișoara, Pitești, Constanța, Craiova și Chitila.
F. Silvestru

Alina Gorghiu: „Mă voi bate pentru ca regiunea noastră să își primească șansa la dezvoltare”
Liberalii implicați în administrație și politică din județele regiunii Sud Muntenia - Argeș,...
0 Comentarii