Potrivit dispoziţiilor din majoritatea contractelor de leasing, în situația în care intervine un caz de neîndeplinire, de către beneficiarul locatar, a obligațiilor asumate, contractul se reziliază de plin drept, fără preaviz sau punere în întârziere și fără intervenția instanțelor de judecată.
După reziliere, locatorul are obligația să plătească societății de leasing o indemnizație de reziliere, cu titlu de daune interese, în sumă fixă, plus un procent din valoarea de intrare a bunului, dar şi orice alte costuri și despăgubiri aferente încetării contractului.
Din perspectiva legislației în vigoare, clauze precum cele de mai sus, prin care societățile de leasing percep despăgubiri nejustificate în cazul rezilierii contractului, chiar din culpa locatarului-beneficiar, deşi bunul în astfel de situații este restituit și de cele mai multe ori reintrodus în circuitul leasing-urilor, reprezintă practici nelegale.
De aceea, contractele încheiate între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
La acestea se mai adaugă și cerința negocierii directe a clauzelor contractuale cu consumatorul, alături de condiția inexistenței producerii unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților prin conținutul contractului.
Nu este îndeplinită această obligație, prin prezentarea, de către societatea de leasing, a unei declarații preformulate, pur formală, cu privire la care consumatorul este obligat să își dea acordul general.
Mai mult, majoritatea declarațiilor cu care se apară locatorii leasing-urilor în dovedirea negocierii nici măcar nu cuprind elementele esențiale de identificare a contractelor la care se referă.
În ipoteza descrisă mai sus, consumatorii (doar persoane fizice, societățile comerciale nu pot fi încadrate în categoria „consumator”) pot formula la instanțele de judecată, împotriva finanțatorilor, cereri de constatare a caracterului abuziv și respectiv a nulității absolute a unor clauze inserate în contractele de leasing, scutite de plata taxelor de timbru judiciar.
În situația executării silite în temeiul unui contract de leasing, legislația actuală împiedică exercitarea unor apărări de fond asupra titlului executoriu, reprezentat de contractul de leasing, deși acesta nu este o hotărâre judecătorească şi să fi fost supusă controlului unui organ jurisdicțional.
Aceasta restrânge posibilitățile de contestare ale justițiabililor, care sunt obligați să urmeze procedura de drept comun, constând în promovarea acțiunii în constatarea caracterului abuziv al unor clauze, pentru obținerea desființării titlului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept