Având oportunitatea de a studia numeroase hărți de război ale armatei române, în special din timpul campaniei din anul 1917, eram surprins la început de acuratețea lor, unele fiind adevărate miniaturi. Ulterior am constatat că acestea erau realizate cu mult timp după încetarea luptelor, de ofițerii de stat major care se întreceau în a-și etala talentul în a ascunde realitatea tristă a câmpului de luptă, erorile comandanților incapabili ce se contabilizau în sute și mii de vieți nevinovate pierdute.

Și pentru că toate acestea parcă nu erau de ajuns, să mai adăugăm și neînțelegerile dintre comandanți, de la grade inferioare și până la cel mai înalt nivel. Erau de notorietate în acele zile de încleștare, neînțelegerile dintre generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei 2 și Constantin Prezan, superiorul său, șeful Marelui Cartier General. Averescu arunca planurile de luptă primite de la Prezan, motivând că sunt doar semnate de Prezan, în rest fiind întocmite de locotenent-colonelul Ion Antonescu, concubinul soției sale. Cel puțin așa spunea Averescu și cred că nu era departe de adevăr. Aceasta în condițiile în care, pe front, mureau mii de oameni. Aproape că te întrebi dacă nu cumva istoria este un salon imens de cosmetică.

Citește și Lecţia de istorie. Maria Cantemir – ultima iubire a ţarului Petru cel Mare

În aceste circumstanțe se va petrece tragedia care îl va costa viața pe sublocotenentul Ciulei.
Constantin Ciulei s-a născut în anul 1886 și a absolvit în 1909 Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău. Era fiul maiorului Ciulei, veteran de război la 1877, decorat cu numeroase ordine și medalii românești și rusești.
În 1916, când a sunat goarna, i-au plecat să-și facă datoria față de țară șase fii și șase gineri. Sublocotenentul Ciulei a fost repartizat la Regimentul 8 Buzău. A participat la luptele din Dobrogea, unde a fost rănit. În 1917 se reîntoarce pe front și, în urma reorganizărilor prin care trece tot ce a mai rămas din armata română după campania din 1916, este numit comandant de companie în Detașamentul Mărculescu. Acesta acționa împreună cu Divizia 15, comandată de colonelul Alexandru Sturdza în sectorul Oituz-Vrancea. Despre cazul trecerii la inamic a colonelului Sturdza am scris…

Pe linia de front Câmpurile-Momâia, detașamentul Mărculescu avea misiunea să apere cota 625 (dealul denumit Momâia). Acesta domina Valea Sușiței, reprezentând un excelent punct de observare pe o distanță foarte mare. Pentru stăpânirea acestui punct strategic s-au dat lupte sângeroase.
Pe data de 8 ianuarie, trupele germane au dezlănțuit un puternic atac asupra cotei 625, după ce în prealabil artileria spulberase pozițiile de apărare ale românilor. După ce a solicitat întăriri și nu a primit, căpitanul Mărculescu a dat ordin de retragere. Pierderea cotei 625 a produs o vie emoție în rândul ofițerilor români.
În Detașamentul Mărculescu se afla și căpitanul în rezervă Polihroniadi, care fusese dat afară din armată înainte de începerea războiului pentru ”rele purtări” și acum urmărea reabilitarea și înaintarea în grad. El nu participase la apărarea cotei 625, sub pretextul că a fost reținut de administrația unității. După terminarea luptei, a gândit că este momentul să se poată evidenția și a mers la colonelul Sturdza, raportându-i pe căpitanul Mărculescu și sublocotenentul Ciulei că au ordonat retragerea fără motive întemeiate. Avusese o ceartă cu Ciulei în urmă cu câteva zile.

Citește și Lecţia de istorie. Neagoe Basarab – cel mai cult domnitor al Ţării Româneşti

Colonelul Sturdza, știindu-se supravegheat de generalul Averescu, a simțit că e momentul să-i dea o dovadă de intransigență. În aceeași noapte s-a deplasat în sectorul respectiv, i-a scos în fața trupei pe cei doi, i-a declarat trădători și le-a ordonat soldaților să tragă în ei. Soldații au tras la întâmplare, fapt ce le-a permis celor doi să fugă. Mărculescu, deși rănit, s-a salvat ascunzându-se într-un spital de campanie. Ciulei a fost arestat a doua zi. Sturdza a făcut tot posibilul să fie deferit Curții Marțiale. A urmat un simulacru de proces, cu numeroase vicii de formă, în lipsa principalilor martori, în urma căruia sublocotenentul Ciulei a fost condamnat la moarte. Sentința a fost executată pe 10 ianuarie 1917. La câteva ore după execuție, a sosit ordinul regelui Ferdinand de suspendare a pedepsei cu moartea, obținut în disperare de cauză de mama sa.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Un sfânt coborât dintr-o icoana