De unde se va vedea că adevărul este unul singur și vine de la Dunezeu. Interpretări, însă, sunt o mulțime. Fiecare dintre noi deținem adevărul nostru și luptăm aprig să-l impunem. Față de prieteni, de colegi, de părinți și chiar de copiii noștri. Au dispărut dialogul, încrederea în semenul tău, compasiunea și, de ce nu, iubirea aproapelui, care în ultimul timp s-a demonetizat foarte mult. Desacralizarea lumii a ajuns într-un punct extrem de sensibil, așa încât cuvintele lui Andre Malraux „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” capătă o strictă actualitate. Dar să revenim la povestea noastră…
La început au fost patru călugări. Ba chiar cinci, dar unul nu a rămas nici măcar o săptămână. Apoi au plecat toți, unul câte unul… Chilia se afla undeva în inima pădurii, iar condițiile de trai erau extrem de vitrege. De câțiva ani buni, Antonie rămăsese pustnic. Cu toate acestea, singurătatea nu-l descumpăni, dimpotrivă, îi spori și mai mult credința. Cu cât mai adăuga un an la lupta sa cu sinele, cu atât se simțea mai liber și mai aproape de Dumnezeu. E adevărat că, din când în când, dar foarte rar, mai erau credincioși care să-i treacă pragul chiliei. Disperarea însă îi făcea să bată atâta drum până la hățișurile unde sălășluia Antonie.
Citește și Lecţia de istorie. Katynul românilor – Oarba de Mureş
Aceștia, odată ajunși, erau impresionați de o troiță foarte frumoasă asezată pe drumul ce ducea la chilie, ce-l înfățișa pe Mântuitorul răstignit. Antonie se ruga mai tot timpul, de dimineață până în tăriile nopții, dar cea mai fierbinte rugăciune o făcea în fața acestei troițe. El se ruga de fiecare dată cu lacrimi în ochi la Iisus să-l lase măcar câteva clipe pe cruce, în locul său.
Într-o zi, minunea se petrece: „Lacrimile și stăruința ta M-au convins, îi vorbi Mântuitorul. Urcă pe cruce în locul Meu. Poți sta cât vrei, cu o singură condiție: să nu scoți un cuvânt”. Și Iisus coborî de pe cruce. Antonie, cutremurat de această minune, abia îndrăzni să urce în locul Mântuitorului.
Între timp, la schit se petrecură multe și minunate întâmplări. La un moment dat sosi un om foarte bogat, mânat de niște încurcături în care intrase, riscând să-și piardă toată averea. Venise chiar cu o pungă mare cu galbeni, pe care o lăsă la intrarea în schit. Așteptă o zi întreagă, dar nu veni nimeni. Plecă mai abătut decât venise. Ba, mai mult, uită punga cu galbeni pe măsuța de la intrare.
La câteva zile sosi alt om, sărac lipit pământului. Era chiar disperat: cămătarii îi luaseră casa, iar copiii îi rămăseseră fără adăpost. Se ruga cu lacrimi amare în fața micului altar să-l ajute Dumnezeu să iasă din așa mare necaz. În zadar așteptă și el pe Antonie să-i dea un sfat, să-l mângâie cu o vorbă bună. Venise seara și Antonie, nicăieri. La plecare însă, făcu ochii mari: pe măsuța de la ieșire se afla o pungă mare cu galbeni. Săracul căzu la pământ: nu se mai aștepta la o asemenea mare minune! Nu mai conteni cu rugăciunile de mulțumire… O luă și plecă grăbit spre ai lui, să le cumpere casă.
Citește și Lecţia de istorie. Doctrina războiului întregului popor
Nu trecu multă vreme și sosi un tânăr foarte abătut: se căsătorise de câteva luni și urma să plece la război. Dar în timp ce el se ruga la Bunul Dumnezeu să nu-l despartă de tânăra sa soție, sosi bogatul. Nemaigăsind punga, îl întrebă pe tânăr de ea, dar el se jură că nu văzuse nicio pungă. Bogatul nu-l crezu și, înșfăcându-l de piept, coborî cu el în vale să-l dea pe mâna gărzilor.
Atunci Antonie nu mai rezistă și strigă: Tânărul este nevinovat!
Conform înțelegerii, Iisus urcă din nou pe cruce. Dar nu este drept, strigă din nou Antonie. „Ce înțelegi tu prin acest cuvânt, Antonie?”, îl întrebă Iisus de la înălțimea crucii. Bogatul a câștigat niște bani necinstit. Săracul chiar avea nevoie de acești bani să cumpere un adăpost pentru copii. Iar tânărul, pe care chiar l-au arestat gărzile, a fost salvat: vaporul pe care urma să se îmbarce a fost scufundat.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Ion C. Brătianu
0 Comentarii