Pierderile teritoriale din vara anului 1940 au dus țara într-o stare de haos total, aceasta în condițiile în care războiul, declanșat cu un an înainte, bătea la ușă.
Tentativa de a se crea un guvern pe placul germanilor, condus de Ion Gigurtu, un industriaș cu relații la Berlin, a eșuat, regele Carol, în disperare de cauză, desemnându-l pe generalul Ion Antonescu (Ioan în acte, nu am găsit niciodată o explicație a faptului că nu a agreat prenumele oficial) cu formarea noului Consiliu de miniștri. Era 4 septembrie 1940.

A doua zi Antonescu cere puteri depline și le primește. Forțele ostile lui Carol al II-lea (legionarii) consideră că a sosit momentul să se debaraseze de acesta și organizează manifestații în toată țara. Nu era un prilej mai bun pentru Antonescu pentru a-i cere abdicarea, pretextând că nu îi mai poate garanta securitatea.
Teatral ca întotdeauna, Carol al II-lea mimează că este copleșit de evenimente, însă, pe de altă parte, răsuflă ușurat la gândul că scăpase atât de ușor de beleaua în care intrase. Astfel, la 6 septembrie abdică în favoarea fiului său, Mihai, care este chemat de urgență la Palat să depună jurământul.
Două zile mai târziu, mai precis pe 8 septembrie, Antonescu, după modelul lui Mussolini și Hitler, se intitulează ”Conducător al statului”. Din acel moment nu trebuia să mai răspundă pentru actele sale în fața niciunui for politic, dar își asuma, totodată, responsabilitatea totală a deciziilor luate.

Momentul l-a prins nepregătit din punct de vedere politic. Dacă pe plan militar își dovedise cu prisosință calitățile excepționale cu care fusese înzestrat, mai ales pe timpul Primului Război Mondial, din punct de vedere politic a confundat țara cu cazarma unui regiment de infanterie.
Intuind dezastrul, Iuliu Maniu, președintele P.N.Ț., și Dinu Brătianu, președintele P.N.L., au refuzat să facă parte din noul Cabinet Antonescu, fiind nevoit, împotriva voinței sale (avea convingeri liberale) să se asocieze cu legionarii. Mergând pe această linie, România este declarată ”Stat național legionar”, Horia Sima, cel care îi luase locul lui Zelea Codreanu, fiind numit vicepreședinte al Consiliului de miniștri. Mare greșeală politică!

Deținând șefia Ministerului de Interne prin generalul Constantin Petrovicescu, legionarii au creat o structură paralelă cu poliția, denumită Poliția Legionară, având acordul lui Antonescu. Un Antonescu ezitant și dispus la compromisuri cu urmări foarte grave. Legionarii fac ce vor. Poliția Legionară arestează o serie de demnitari considerați vinovați de represiunile din anii anteriori, care culminaseră cu asasinarea Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu. Între noi fie vorba, cea mai mare greșeală politică făcută de Carol al II-lea. Ca să nu zic prostie… Aceștia sunt încarcerați la Penitenciarul Jilava. Evenimentele se precipită. De teama represaliilor, Tribunalul București hotărăște transferarea lor la alte penitenciare din țară. Zăvoianu, prefectul legionar al Capitalei, refuză și hotărăște o intervenție la Jilava în regim de urgență. Prin urmare, în noaptea din 26/27 noiembrie, o echipă de legionari înarmată cu revolvere Mauser pătrunde în mai multe celule, ucigând 64 de foști demnitari, pe baza unor liste alcătuite anterior.

Printre cei asasinați s-au numărat Gheorghe Argeșeanu, fost prim-ministru, Victor Iamandi, fost ministru de Justiție, Gabriel Marinescu, fost prefect al Capitalei, Mihail Moruzov, fost șef al Serviciului Secret de Informații, Ion Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei.
În cadavrele victimelor au fost găsite între 2 și 34 de gloanțe. Unele prezentau urme ale unor obiecte tăioase. Mai precis topoare. Aceasta ca să vă dați seama cine au fost asasinii. În aceeași noapte, tot la Penitenciarul Jilava erau deshumate osemintele lui Corneliu Zelea Codreanu. Ușor de făcut o analogie.
A considera că Antonescu nu a fost la curent cu aceste crime ordinare este o glumă de prost gust. De altfel, la procesul intentat celor implicați în aceste asasinate, generalul Constantin Petrovicescu îl citează: ”Nu îmi pare rău de niciunul dintre aceștia, pentru că au făcut prea mult rău acestei țări”.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Mareşalul Antonescu. „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” (VI)

Citește și Lecţia de istorie. Catastrofa de la Stalingrad