Acum treizeci de ani, în ultimele zile nefiresc de calde ale acelui decembrie însângerat (de parcă şi complotiștii folosiseră cele mai noi tehnici ale războiului meteorologic) fusese transmis la Televiziunea Română, devenită și ea ”liberă”, un film de desene animate intitulat ”Ferma animalelor”. Şi nu o singură dată, ci câteva zile la rând.
Povestea filmului, inspirat după nuvela scriitorului englez George Orwell (devenit celebru odată cu publicarea romanului „1984”), este simplă: orătăniile fermei, împreună cu porcii, câinii, vitele, calul și celelalte animale care trăiau acolo s-au răsculat împotriva stăpânului tiran, reușind întru-un entuziasm general să-l alunge de la fermă. În acele zile istorice, pentru a se defini noile relații dintre animalele recent răsculate s-a scris cu litere de o șchioapă pe un zid: ”Toate animalele sunt libere!”. După o perioadă de timp, porcii au pus mâna pe putere cu sprijinul câinilor, care fuseseră ținuți ascunși și antrenați să reprime cu violență orice încercare de nesupunere. Astfel că, trezite ca de obicei primele, galinaceele observară total nedumerite o mică modificare a sloganului: ”Toate animalele sunt libere, dar unele sunt mai libere decât altele!” Ce a urmat probabil că știți: o cruntă dictatură a porcilor.
În acele zile de decembrie 1989 s-a strigat în mod tulburător, poate pentru prima dată în istorie: „Vom muri și vom fi liberi!”. Era strigătul unui popor care, după îndelungi suferințe, revenise în brațele lui Dumnezeu, care, în imensa Sa iubire, îi cerea în continuare suferință. Ceea ce s-a cerut atunci s-a îndeplinit, au devenit liberi, prin moarte, doar martirii care au căzut victime sângeroasei represiuni.
Am devenit noi liberi? Liberi să ce? Liberi să privim neputincioși cum țara este scoasă la mezat bucată cu bucată? Liberi să privim cu îngrijorare faptul că noii conducători au mâinile mânjite cu sângele tinerilor căzuți în zilele când mai bine de două mii de ani în urmă avusese loc masacrul inocenților?
Liberi să constatăm că nici după treizeci de ani nu s-a facut lumină asupra vinovaților de crimele comise, deși unii dintre ei sunt de notorietate publică și în aceste zile au nerușinarea să bată câmpii batjocorind – pentru a câta oară? – memoria victimelor acestora.
În cei treizeci de ani scurși nu s-a reușit să se atingă măcar nivelul producției industriale din anul 1989, cu toate că raportăm an de an cel mai înalt nivel de creștere economică din întreaga Uniune Europeană. În 1989 existau peste trei sute de întreprinderi industriale a căror producție mergea sută la sută la export și care au fost printre primele desființate după 1989. Întrebarea obsedantă care se pune încă este: de ce? În decembrie 1989, după cum știți, s-a făcut recepția căii ferate Pitești – Vâlcelele – Râmnicu Vâlcea, după tot tipicul, cu zeci de garnituri de tren. O capodoperă în domeniu. Imediat după revoluție a fost lăsată în paragină, furându-se tot ce se putea fura. Exemplele pot continua, dar mă apucă lehamitea. Acțiunea de mare anvergură de vânzare a țării nu s-a încheiat: mai sunt resurse.
Acest sfârșit de an este marcat și de schimbarea polilor puterii, ceea ce ne face să avem alte așteptări. Să sperăm că noua putere va fi conștientă de marile provocări cu care se va confrunta în anul ce va urma. Altfel va fi începutul sfârșitului.
Prof. dr. Cornel Carp