Este clar că Piteștiul nu se poate compara cu alte orașe din țară unde în aproape fiecare intersecție se află câte o statuie a unei personalități care le-a marcat cultura și civilizația. Pe cele din perioada interbelică au avut grijă noii stăpâni să le dărâme, lăsând orașul pustiu. Nici nu trebuie să avem cine ştie ce mari pretenţii de la un oraş care şi-a păstrat veleităţile negustoreşti secole de-a rândul. Poate din această cauză primarul de tristă amintire Tudor Pendiuc, în proiectata şi mult trâmbiţata rotondă a personalităţilor piteştene ce trebuia realizată în Grădina Publică, proiect ratat, ale căror busturi cred că mai stau aruncate pe culoarele Centrului Cultural, a trebuit să-l aşeze printre ele şi pe Gicu Dobrin, cel mai talentat fotbalist român din toate timpurile. Nu că aş avea ceva cu nea Gicu, însă, dacă ai ajuns la fotbalişti, înseamnă că ai epuizat repede celelalte variante… Dimpotrivă, să fi avut noi un geniu în fizică, chimie sau matematică cum a fost Dobrin în fotbal, de mult timp dădeam ţării Primul Nobel şi ar fi ştiut tot mapamondul de noi.
Partea proastă este că şi la aşa puţine cum sunt, ne mai şi batem joc de ele. Cei mai în vârstă cunosc povestea monumentului eroilor Războiului pentru Independență de pe strada Crinului. Dărâmat de comuniști, a fost reamplasat în anii 60 în mare grabă, fiindcă o delegație din Bulgaria își manifestase dorința de a depune la monument coroane de flori. De atunci a trecut mai bine de o jumătate de secol și, după mai multe tentative de reamplasare pe timpul primarilor Pendiuc și Ionică, monumentul a rămas tot acolo și va mai rămâne multă vreme într-o condamnabilă bătaie de joc, dacă ne gândim că el străjuia falnic chiar în centrul orașului, undeva în preajma Bisericii „Sfântul Ilie”. În perioada interbelică circulau chiar printre îndrăgostiți vorbele: „Ne întâlnim la monument…”
Acum câţiva ani, la iniţiativa lăudabilă a consilierilor liberali din Primărie, o statuie a marelui om politic Ion C. Brătianu a fost amplasată în Grădina Publică. Ei bine, de aici încolo încep scenele care par extrase din serialul de mare succes „Las Fierbinţi”. Din grabă și probabil pentru a se economisi bani, acesta a fost amplasat pe vechiul soclu al statuii ridicate în memoria ţăranilor căzuţi în Răscoala din 1907. În ciuda mai multor proteste, „Ţăranul” a fost mutat la Havuzul de apă, însă basoreliefele cu scene din timpul răscoalei au rămas pe vechiul soclu. Acest fapt ar crea mari confuzii oricărui turist și nu numai care s-ar opri în faţa statuii. Există totuşi o legătură: fiul lui Ion C. Bărtianu, I.I.C. Brătianu sau Ionel, cum i se mai spunea, a fost ministru de Interne în 1907 şi s-a implicat direct în acţiunile dure de reprimare a răscoalei. Liberalii de azi nu au nicio jenă și depun în continuare coroane de flori la acest monument schilodit în asemenea hal.
Citește și Lecţia de istorie. Alexandru Bogdan-Piteşti, regele escrocilor
În curtea Colegiului „Brătianu” se află undeva, ascunsă pe o alee, statuia marelui om de cultură Gheorghe Ionescu-Gion, de care este legată istoria culturală a urbei noastre din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ea a fost amplasată inițial în Grădina Publică. Printr-o întâmplare fericită, a ajuns în custodia Colegiului „Brătianu”, de care este, într-adevăr, legată personalitatea marelui om de cultură, pentru că a fost profesor aici. La intrarea în colegiu străjuie și astăzi statuia lui Nicolae Bălcescu. Este bine că noile organe ale puterii nu au procedat la fel ca și comuniștii, dărâmându-le simbolurile, dar Nicolae Bălcescu nu are absolut nimic comun cu istoria liceului, cum de altfel nu are nimic comun cu istoria orașului. Dar aceasta este altă poveste…
În fine, printre tarabe, chiar la intrarea în celebra crâşmă „Doi cocoşi” se află una dintre cele mai valoroase statui pe care le avem în oraş: o mamă cu copilul în brațe, intitulată probabil „Maternitate”. Ea a fost încadrată între două locuri de parcare. Aceasta în condițiile în care centrul orașului este plin de atâtea ciudățenii despre care se spune că sunt opere de artă…
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Vlad Ţepeş şi Nero
0 Comentarii