Procedura în discuție se adresează persoanelor fizice de bună-credință ale căror datorii provin din neachitarea la timp a ratelor bancare contractate în vederea achiziționării unui serviciu sau produs personal sau din activitățile care urmăresc satisfacerea unor nevoi personale, cum ar fi restanțele la furnizorii de utilități, iar scopul este reprezentat de redresarea situației financiare a debitorului, acoperirea într-o măsură cât mai mare a pasivului acestuia și descărcarea de datorii.
Debitorul persoană fizică ce nu are fonduri băneşti disponibile pentru plata datoriilor în cuantum de cel puțin 15 salarii minime pe economie, scadente de mai mult de 90 de zile, poate introduce cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau cerere de insolvenţă prin lichidare de active.
Legea impune ca debiorul să aibă domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită, de cel puţin 6 luni anterior depunerii cererii, în România și să dovedească faptul că nu există o probabilitate rezonabilă să execute obligaţiile astfel cum au fost contractate într-o perioadă de maximum 12 luni, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreținere.
Nu poate beneficia de această lege debitorul care: a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, de fals sau intenţionate contra patrimoniului, prin nesocotirea încrederii; a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile; deşi apt de muncă şi fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligenţe pentru a-şi găsi un loc de muncă sau a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o activitate aducătoare de venit; a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptorii, în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că este în stare de insolvenţă; a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, cu intenţie sau din culpă gravă.
Se prezumă a fi avut acest efect de exemplu contractarea de către debitor, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, a unor datorii care reprezintă cel puţin 25% din valoarea totală a obligaţiilor, cu excepţia obligaţiilor excluse ori asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligaţii excesive prin raportare la starea sa patrimonială etc.
În funcție de situația personală, debitorul poate accesa trei tipuri de proceduri de insolvență: procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a
datoriilor, prin cerere introdusă la comisia de insolvență; procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active în cazul în care debitorul consideră că situaţia sa financiară este iremediabil compromisă şi un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat şi pus în executare; procedura simplificată, prin cerere depusă tot la comisia de insolvență.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept