Cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe, în mod liber, domiciliul ori reședința, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.
Cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință.
În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.
Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală, iar domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredințat în plasament.
Domiciliul persoanei care beneficiază de tutelă specială este la reprezentantul legal, în afară de cazul în care instanța de tutelă dispune altfel.
În situația în care părinții minorului aflat, în condițiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistență socială nu sunt cunoscuți sau nu pot fi identificați, domiciliul minorului este la adresa centrului respectiv.
Citește și Lecția de drept. Drepturi de care beneficiază salariatele însărcinate
Dovada adresei de domiciliu se poate face cu: a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ; b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, la lit. d); c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) și b), când proprietarului sau persoanei interesate nu i-au fost emise în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare actele privind titlul locativ; d) documentul eliberat de autoritatea administrației publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinație de locuință; e) actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului său legal ori actul de încredințare, însoțit, după caz, de unul din actele prevăzute la lit. a)-d), în cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate; f) documentele stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în cazul victimelor traficului de persoane.
Declarația de primire în spațiu a găzduitorului poate fi dată în fața lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a polițistului de siguranță publică, a notarului public ori a funcționarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.
În cazul minorului și al persoanei care beneficiază de tutelă specială, declarația pe propria răspundere prevăzută se dă și se semnează de către părintele sau, după caz, părinții care exercită autoritatea părintească sau de către reprezentanții lor legali.
Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respective, limită care nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse (titularul dreptului locativ, soțul/soția acestuia, rudele titularului dreptului locativ ori ale soțului/soției în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv).
Citește și Lecția de drept. Ce drepturi au pasagerii dacă se anulează sau întârzie cursa aeriană?
În cazul persoanelor defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinței eliberate de unitatea administrativ-teritorială, din care rezultă adresa la care se stabilește domiciliul.
Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor pe raza căruia se află ultimul domiciliu înscris în actul de identitate al solicitantului este obligat să comunice la cererea cetățenilor români, în termen de 10 zile, datele referitoare la domiciliile avute de către persoana respectivă în România și orice mențiune privind starea civilă, aflate în evidența acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2000.
Pentru datele de mai sus, referitoare la perioada anterioară anului 2000, termenul de comunicare este de maximum 20 de zile.
În vederea obținerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora în străinătate, cetățenii români au dreptul să solicite emiterea unui certificat care să ateste domiciliul, care se eliberează de către D.G.E.P. și serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv al municipiului București, la cererea titularului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
0 Comentarii