Primii zece transportatori au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de peste 422 milioane de euro, în creştere cu 5% faţă de anul precedent, potrivit unei analize a ZF realizate pe baza datelor Ministerului Finanţelor. Între aceștia se află și transportatorul argeșean Internațional Lazăr Company care ocupă locul șase și a cărui cifră de afaceri în 2012 a fost de 38,1 milioane de euro față de 36,4 milioane în 2011 și 35,9 milioane în 2008. Nici la capitolul flotă, compania controlată de Benone Lazăr nu stă rău, aceasta fiind în prezent de 310 camioane față de 278 în 2011 și 288 în 2008. Liderul topului celor mai mari companii din transporturi în 2012 este transportatorul rutier de marfă Waberer`s Romania, cu o cifră de afaceri anul trecut de 54,8 milioane de euro şi o flotă de 487 de camioane în ianuarie 2013.
Cifra de afaceri a fostului lider edy Internaţional Spedition, compania care până anul trecut a deţinut titlul de cel mai mare transportator român, a scăzut în 2012 cu 37% faţă de anul precedent, până la 47 de milioane de euro în contextul intrării companiei în insolvenţă. Potrivit datelor UNTTR, edy International Spedition şi-a redus flota de la 899 de camioane în 2011 la 415. Florin Silvestru

Alina Gorghiu: „Mă voi bate pentru ca regiunea noastră să își primească șansa la dezvoltare”
Liberalii implicați în administrație și politică din județele regiunii Sud Muntenia - Argeș,...
0 Comentarii