Web Analytics

Lacrimi de preşedinte

de | 15.01.2014 23:21 | Opinii

Am auzit că președintele actual al României a plâns chiar în ziua de Anul Nou. Acuma eu nu știu dacă acest lucru s-a petrecut în public sau a fost surprins de paparazzi, dar înainte de a intra în poveste, să lămurim un lucru: pentru niciun bărbat, oricât de dur, oricât de jucăuș, chiar dacă se află la putere, nu e rușine să plângă. Numai să aibă de ce…
Se spune că Cezar ar fi stropit cu lacrimi rugul pe care zăcea, hăcuit din porunca sa, Pompei, vechiul rival din triumvirat. Ceea ce nu l-a împiedicat să-i dea foc cu mâna lui. Că împăratul Nero ar fi urlat, ca un țap înjunghiat, cu gândul la Troia când a văzut cum este mistuită în flăcări Cetatea Eternă incendiată din ordinul lui.
Dar toate acestea nu sunt decât literatură. Ca să-l fi văzut pe domnul Băsescu cum plânge, nu-ți trebuie imaginație de scriitor. Vorbesc de primul spectacol lacrimogen din momentul când domnul Theodor Stolojan a declarat că își retrage candidatura la președenție. O surpriză pentru toată lumea, mai puțin pentru cei câțiva inițiați care și-au păstrat anonimatul. A rămas până azi pentru popor un mister cauza, motivul sau pretextul care l-au făcut pe fostul premier – cel care se lăuda cu marele succes din timpul guvernării sale că economia a cunoscut o creștere zero – s-o ia razna. Tocmai când lucrurile păreau definitiv aranjate și numai moartea putea să le desfacă. Și într-adevăr a fugit chiar ca de frica morții!
A fost momentul când domnul Băsescu și-a dat seama că nu poate să-l mai oprească nimic în drumul lui spre Cotroceni. A fost mai lesne decât atunci când s-a scuturat de Petre Roman de la conducerea partidului.
Când am aflat că se vrea un președinte jucător, m-am întrebat dacă lacrimile vărsate erau adevărate sau simulate. Cumva îndelung studiate și repetate în fața oglinzii. Numai Dumnezeu știe dacă plângea de bucurie sau pentru nefericirea unui tovarăș de drum ce dispărea ca Neață în ceață.
De atunci, nu a mai avut de ce să joace un asemenea rol. I-au fost suficient scenele și episoadele ca băile de mulțime, cu bere băută direct din sticle în Piața Romană, cu aparițiile atipice în Parlament, ca cea în care a condamnat comunismul. Cu mesajele din ușa garajului când era suspendat, confruntarea cu Geoană, în fața microfoanelor și întrebarea fatală dacă acesta și-a petrecut noaptea în cada specială a lui Ovidiu Vântu, căpcăunul care a hălpăit toți banii FNI, lucru nedovedit în justiție. Și triumfa atunci când îl transforma pe Victor Ponta într-un biet pisoi plagiator, iar pe Antonescu în nu știu ce făptură și ștergea podelele cu ei. Succese particulare și familiale: o fiică europarlamentară, care l-a făcut și bunic, alta moșieriță pe Bărăgan.
Actor satiric și cu umor în cazul ziaristei „țigancă împuțită” și în multe alte împrejurări.
Dar odată și odată, măcar o singură dată, tot a avut de ce să plângă cu adevărat. Atunci când sute de polițiști îi defilau sub ferestre și scandau „Ieși afară, javră ordinară!”. Atât de umilit nu mai fusese niciodată, nici măcar în coșmarele lui urâte în timpul tangajelor pe valuri. De data aceasta, va fi plâns cu adevărat în spatele perdelelor, dar și-a jurat în barbă să se răzbune. Nu știm dacă va mai avea timp să o facă. Dar ne aducem aminte cum îl avertiza pe Năstase: „Nici nu știi ce te așteaptă, Adriane!”
De ce va fi plâns în ziua ultimului an nou care îl va mai prinde la președenție? Mai trebuie căutate explicații? În niciun caz președinte nu poate să mai fie. Și ce va face altceva dacă tot s-a hotărât să nu se retragă din politică? Va repeta gestul lui Theodor Stolojan care s-a întors la poalele puterii, ca un dulău cu coada între picioare, ca să-l slujească cu devotament pe cel care i-a luat locul? Se va gudura pe lângă noul șef de stat? Sau va încerca să meargă pe calea liderului suprem de la Kremlin? Care nu s-a dat în lături să-și exercite puterea de premier? Dar șanse are? De partidul pe care l-a înființat a divorțat. Colaboratoarele s-au divizat în demersuri. Pe Boc nu se poate baza. Pe Blaga nici atât. Poate s-ar mulțumi și la comanda unui vapor, dar de unde să-l ia? Toată flota a dispărut în vânt, încă de când era ministru la transporturi, și a făcut greșeala să nu-și păstreze măcar unul mai acătării pentru el…
Grea e viața de președinte. Fierbinte lacrima de pe urmă!

(Prof. Marin Ioniţă)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii