Web Analytics

La un deceniu de activitate, „Cafeneaua literară” îi premiază pe cei mai buni scriitori

de | 17.10.2012 00:00 | Cultură

Săptămâna trecută, în Sala Ars Nova a Centrului Cultural Pitești, revista „Cafeneaua literară” a aniversat 10 ani de la prima sa apariție în spațiul cultural piteștean, ocazie cu care au fost acordate și premiile revistei pe anul 2011. Amfitrionul evenimentului a fost poetul Virgil Diaconu, directorul revistei „Cafeneaua literară”. „În cei 10 ani, „Cafeneaua literară” a fost sprijinită de o serie de scriitori care locuiesc în Pitești, dar și de scriitori din afara Piteștiului. Dintre aceștia aș aminti pe domnul Gheorghe Grigurcu, Adrian Dinu Rachieru, pe Paul Aretzu, Radu Voinescu, Valeria Manta Griguțu, Mioara Bahna și o serie de alți scriitori.”, a subliniat directorul revistei în discursul de deschidere a festivității. Au fost premiați trei scriitori, doi pentru critică literară și unul pentru poezie: Adrian Dinu Rachieru (din Timișoara), premiul III pentru critică literară, Radu Voinescu (din București), premiul II pentru critică literară și Paul Aretzu (din Caracal), premiul întâi pentru poezie. Cei care au făcut oficiile de prezentare critică a premianților au fost profesoara Mioara Bahna (din Râmnicu Sărat) și Marian Barbu, redactor-șef al „Cafenelei literare”. La eveniment au participat scriitori din Argeș, dar și din țară. În cadrul aceleiași manifestări a fost lansat și numărul 10, de pe luna octombrie al revistei, în paginile căreia este omagiat poetul Mircea Bârsilă, ce împlinește luna aceasta rotunda și frumoasa vârstă de 60 de ani, dar și o anchetă a „Cafenelei” asupra poeziei postmoderniste, realizată de către poetul Virgil Diaconu, printre scriitori români. Adriana Gândilă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii