În descrierile comunei Dâmboviciara se spune că numele satului Podul Dâmboviţei se trage de la „străvechiul pod de lemn peste apa Dâmboviţei, care înlesnea circulaţia pe drumul dintre Câmpulung şi Braşov folosit intens de către negustori”. Trist, dar adevărat, actualul pod din piatră ce stă căzut pe-o parte, gata parcă să se surpe, a împlinit, în acest an, 125 de ani, fără a se interveni măcar pentru conservarea lui. Mai mult, în urmă cu câţiva ani, constructorii italieni au trimis o adresă la cei  ce administrează podul, adică Direcţia Drumurilor Naţionale, prin care anunţa că podul a ieşit din garanţie şi că trebuie scos „din circuit”. Cum nu se putea închide ruta Câmpulung – Braşov, doar pentru un pod ieşit din garanţie, Drumurile Naţionale au început studiile şi cârpelile, semnalizând cu indicatoare zona de pod ruptă… şi doar atât. Chiar şi la ora actuală se mai fac studii de caz, se dă cu presupusul pe marginea intervenţiilor asupra podului şi nimeni nu pare a şti dacă e cazul ca podul să fie modernizat sau doar restaurat. Din unele surse am aflat că ar fi fost luat pe hârtie de către cei de la Patrimoniu şi Culte, dată fiind valoarea sa istorică şi că s-ar dori  restaurarea lui, în timp ce Drumurile Naţionale îl doreşte modernizat tot, dar numai în acte. Până se vor hotărî ce şi cum, podul va fi peticit pe ici pe acolo, chiar dacă oficial el este ieşit din garanţie, adică din uz. Mai pe înţeles, în acte, podul de la Podul Dâmboviţei, singura cale de acces dintre Argeş şi Braşov, este închis circulaţiei rutiere. Ioana Ştefan