A murit Mihai Bădescu. Am și avem cu el multe povești și suferințe. Așa cum ai despre un om alături de care ai muncit 17 ani în mina profesiei de gazetar. Se mai surpă o galerie, se mai răstoarnă un vagonet încărcat cu cărbune puturos, mai o inundație care îți intră prin cizme și-ți șubrezește rinichii, dar tu tot sapi și sapi! Ca să dai de lumină pe partea cealaltă a muntelui. Sau să scoți la suprafață o informație nedestinată publicității. Fiindcă așa a crescut generația noastră în meserie, cu informații nedestinate publicității, nu cu CV-uri tip șifonier la care, dacă deschizi ușa, cad mii de texte “muncite” prin metoda copy-paste.
În meseria noastră contezi doar dacă deranjezi. Fiindcă îi deranjezi pe cei puternici și asta vor cititorii de la ziariști. Nu reușim întotdeauna, dar fiindcă asta suntem, doar niște mineri ai informației, continuăm să săpăm. Ne e greu, uneori ne învinge viața, însă continuăm să săpăm până dăm de un firicel de lumină, chiar dacă adevărata lumina vine târziu, adeseori abia când trecem dincolo.
A murit Mihai Bădescu. Avem multe amintiri cu el, cei care i-am fost colegi atâta amar de vreme. Jumătate din viața lui de adult, căci asta înseamnă 17 ani petrecuți într-o redacție, Mihai a muncit alături de noi. Ceea ce înseamnă „Jurnalul de Argeș” astăzi i se datorează și lui. Și pentru asta îi mulțumim.
Mihai avea stil, identitate profesională, condei. Te uitai în spatele lui și vedeai limpede un profil de ziarist. Îi rețineai textele, fie că vorbim de articole de investigație sau de editoriale și pamflete. Avea un umor și un stil pe care nu le pricepea oricine. Se spune că vârsta te face mai cinic sau mai luminos, într-un fel pe care îl înțelegi și percepi numai tu.
A murit Mihai Bădescu și acesta nu este un pamflet. Dumnezeu să-l apere, să-l odihnească și mai ales să-l întâlnească!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !