Web Analytics

La Curtea de Argeș se încing spiritele politice

de | 22.02.2012 23:00 | Politica si Administratie

# Deputatul Drăghici va cere comisie parlamentară de anchetă pentru cum s-au risipit banii Hidroserv și Hidroelectrica pe bannere PDL. Deputatul PSD de Curtea de Argeș, Mircea Drăghici, este foc și pară după ce portocaliii din PDL au împânzit zona cu bannere și fluturași în care acuză opoziția pentru decizia de a nu mai participa la lucrările din plenul Parlamentului. Într-o declarație foarte dură, deputatul Drăghici acuză din plin faptul că, în loc să gestioneze problemele grave cu care se confruntă populația, puterea aruncă banii publici cu lopata pe acțiuni politice disperate și ridicole. Ba mai mult, parlamentarul social-democrat se declară decis să ceară și formarea unei comisii parlamentare de anchetă pe acest subiect: „Nesimţirea şi tupeul găştii portocalii ating cote de neimaginat. Pentru că poporul s-a săturat de PD-L, cei de la putere au trecut la atacuri murdare, în timp ce oamenii se luptă cu frigul, cu troienele sau nu au alimente. La Curtea de Argeș, de pildă, cinismul şi risipa banului public sunt la ordinea zilei pentru cei doi portocalii, Ştefan Lăzăroiu şi Victor Suhan. Lipsiţi de educaţie şi de respect faţă de argeşeni s-au apucat să arunce banii publici de la Hidroserv (asociată Hidroelectrica, societate sută la sută de stat, care aparţine tuturor românilor) pe bannere şi fluturaşi, prin care să denigreze opoziţia. Vom face un calcul şi vă vom arăta cât a costat această campanie pe banii publici. Clar şi direct, ei utilizează banii statului în folosul personal, pentru a-şi face campanie electorală, deşi nu este nici momentul, nici cazul! Aşa înţeleg candidaţii Suhan şi Lăzăroiu că trebuie să procedeze: să ia banii statului, ai românilor şi să-i toace pe afişe cu mesaje insultătoare la adresa opoziţiei. Din banii noştri, ai celor care ne facem datoria faţă de stat, pedeliştii îşi permit să facă circ şi miştouri ieftine. Culmea sfidării, firma autointitulatului candidat la Parlament este pe locul patru în topul datornicilor la bugetul de stat! Dacă o familie nevoiaşă nu-şi plăteşte impozitele, nu mai primeşte ajutor social, dar dacă un pedelist are datorii imense, se trece cu vederea. Dreptate portocalie! Nu este campanie electorală, avem doar zăpadă şi durere, iar puterea sfidează orice normă morală şi denigrează cu neruşinare aleşii votaţi corect şi cinstit de argeşeni. Opoziţia este în grevă parlamentară, nu mergem la plen, pentru că vrem legi votate corect, nu voturi furate de Roberta Anastase, dar muncim în comisii, participăm la dezbateri şi ţinem audienţe în teritoriu. Așadar, nu mai consumaţi motorină degeaba ca să mă „cântaţi” pe mine sau pe alţi parlamentari, sunt oameni care au nevoie disperată de combustibilul de la stat, pe care voi îl risipiţi după bunul plac, ajunge cât aţi prostit poporul cu circ ieftin! Românii plătesc facturi uriaşe la curent, iar pedeliştii folosesc echipamentele şi utilajele statului pentru campanii mârşave. Mai mult, voi cere să se constituie Comisie de anchetă parlamentară în cazul Hidroserv şi Hidroelectrica, pentru a vedea pe ce baze legale maşinile şi angajaţii instituţiei prestează pentru puterea portocalie!” (M.B.)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii