Web Analytics
scris miercuri, 18.12.2013

Kranz Eurocenter nu mai administrează telescaunul din Petroşani

Kranz Eurocenter Pitești s-a retras din asocierea pe care o avea cu Primăria Petroșani, în urma căreia aceasta a primit în administrare telescaunul din Parâng. Consilierii locali de la Petroșani au aflat, recent, că parteneriatul public privat dintre administrația locală și Kranz Eurocenter a fost denunțat de către societatea argeșeană, condiții în care telescaunul din Parâng, cel care face obiectul asocierii, a rămas în imposibilitate de funcționare. Potrivit primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, asocierea a fost făcută pentru că municipalitatea avea datorii către Kranz, iar acum societatea și-ar fi recuperat restanțele, motiv pentru care aceasta a denunțat asocierea. Edilul a dat asigurări că telescaunul va funcționa și că vor fi găsite soluții pentru ca telescaunul din Parâng să fie preluat fie de primărie, fie de altcineva. Telescaunul a trecut la Kranz de la începutul acestui an și tot de atunci și angajații instalației au trecut de la administrația locală la firma piteșteană, denunțarea asocierii lăsându-i practic pe aceștia fără loc de muncă. Florin Silvestru

Kranz Eurocenter nu mai administrează telescaunul din Petroşani

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...