De multe ori, am impresia că nu e nimic mai înalt, mai grozav și mai frumos decât… omenia! Dar repede se stinge lumina pe ulița din inima mea. Ultima oară, zilele trecute, când într-o cafenea din centru, cu banii luați pe un poem, mi-am cumpărat un suc de portocale. ”Șaișpe lei!” – a zis fata. I-am dat două sutare, subliniind să oprească șaptișpe, cu un leu mai mult. I-am zis rușinat că aștept totuși restul… Mai-mai să mă omoare puștoaica! Mi-a suflat gâfâind că se simte jignită dacă-i lasă cineva un leu și că nu mai pup nimic! În fine! Scoatem din cana cu păsări o emoție aparte! Are 94 de ani, vioara la care cântă e trecută și ea de 60, iar nunțile la care a cântat depășesc ca număr o mie! Nelu Stângaciu este clar cel mai în vârstă muzicant român care cântă la drum, ca în Paris, ca pe vremuri!
A rămas văduv de tânăr, n-a avut niciodată copii! A cântat cu Irina Loghin, Ciobanca și încă mulți alții! L-a cunoscut pe Florea Cioacă, cel mai mare viorist român din toate timpurile, după părerea lui nea Nelu. Tot nea Nelu Stângaciu spune că dintotdeauna cei mai mari lăutari au fost din Craiova, iar cea mai mare voce rămâne Maria Lătărețu! A lucrat în uzină, la Dacia! I-a cântat nu o dată domnului Constantin Stroe, pentru care a avut un imens respect! În timp ce vorbim, îi dă și din arcuș! Lumea nu se zgârcește și lasă în cutia viorii hârtii de un leu, ba chiar de cinci! Treaba asta cu ieșitul în stradă ca să cânte n-a fost ideea lui, ci s-a inspirat dintr-un film american! Nea Nelu Stângaciu stă la casă, în Prundu. Nu mai fumează de 40 de ani, iar cu păhărelul nu se prea omoară! E curat îmbrăcat, poartă adidași albi, ciorapii și ei ca laptele! E proaspăt bărbierit și te juri că lăutarul nostru, numai zâmbet, nu mai are nevoie de nimic! Nu-l cred… Dă să-mi spună ceva… Are lacrimi în ochi… Până la urmă murmură, încetinind gândul:
– Mă omoară singurătatea asta… și de aia cânt, că eu îi cânt lui Dumnezeu și Dumnezeu e vesel și râde în inima mea!
Florian Silişteanu – un poet român printre ai lui
Citește și Jurnal din cana cu păsări. România mea e lungă şi prelungă, fericită şi plină de scârbă… uneori!
Numele acestei rubrici contine cea mai cretina metafora pe care am citit-o vreodata. Ba, poete, esti constient ca pasarile dintr-o cana vor zbura si ca in urma lor ramane doar gainatul? Si, pe cale de consecinta, jurnalul ala de care pomenesti este chiar gainatul respectiv? Esti tare, coaie!