Istoria – un tărâm cu multe necunoscute! Tabăra de la Stoeneşti

După marea victorie de la Călugăreni pe care astăzi unii istorici încearcă să o minimizeze, marele nostru domn Mihai – supranumit cel Viteaz sau cel Brav- se afla în fața a două opțiuni. Să rămână pe loc și să lupte încă odată cu otomanii demoralizați sau să se retragă spre munți în așteptarea principelui transilvan Sigismund Bathory, care tocmai atunci își serba căsătoria cu arhiducesa Maria Cristhierna de Habsburg. Temperament impulsiv și cu inima îmbărbătată de victoria obținută, Mihai dorea să-l înfrunte din nou pe înrăitul Sinan Pașa recunoscut mai degrabă pentru cruzimea lui decât pentru știința în arta războiului. Din nefericire contingentul ardelean condus de Albert Kiraly, format din mercenari echipați cu armament greu, avea ordine precise de la principele transilvan de a se retrage în așteptarea sa. În fața acestei defecțiuni Mihai decide să se îndrepte spre munți fără grabă, oprindu-se întâi la Copăceni,  apoi la Văcărești. De aici Mihai va asista neputincios la prădarea capitalei sale de către aliații transilvăneni. Ajuns la Târgoviște își permite să acorde o audiență strălucitoare solului polon, pan Liubienecki, prin care cere sprijinul coroanei polone. Se gândește să reziste aici uriașei armii otomane, întreprinde o serie de incursiuni împotriva turcilor răspândiți după pradă dar are loc o a doua defecțiune, moldovenii sunt chemați de urgență în țara lor unde intraseră polonii și erau așteptați și tătarii. În aceste condiții grele Mihai se retrage pe valea Dâmboviței acolo unde se află o confluență de ape și unde pinteni de munte înalți străjuiesc flancurile oștirii sale ajunse la doar 8000 de oameni. Aici lângă satul Stoenești își fortifică tabăra și așteaptă să-i vină ajutoarele din Transilvania. Din acest punct strategic Mihai va profita din plin de incompetența oponentului său care avea ca principală misiune transformarea celor două țări române în sandjakuri otomane și din care motiv fortifică Târgoviștea și Bucureștii. Dar Sinan era dornic să-și refacă imaginea terfelită în mlaștinile de la Călugăreni și consideră că nu poate face aceasta decât prin jefuirea cumplită a Țării Românești. Tocmai de aceea va veni în fața lui Mihai cu un contingent relativ modest (din punct de vedere otoman) de aproximativ 30.000 de oameni.
Sigismund se mișca greu și d-abia la începutul lui octombrie uriașa sa armată formată în principal din secui, nobilime și sași trece Carpații. Între timp, în această tabără întărită de natură, Mihai se pregătise pentru  venirea suzeranului său, legenda locului spunând că a făcut precum în vremuri mai vechi legendarul Negru Vodă. Mai exact a ridicat un stăvilar din piei de bou, în spatele căruia a reușit să înmagazineze o mare cantitate de apă. Apoi într-o noapte, a strecurat oameni de-ai locului prin cărări numai de ei știute care să cucerească prin surprindere Cetățuia lui Negru Vodă. Când aceștia au dat semnalul de reușită, Mihai a desfăcut stăvilarul, apele năpustindu-se peste tabăra otomană. Nelăsându-și inamicii să-și revină Mihai va șarja cu toată oastea sa tabăra otomană atacată și de sus din spate, din Cetățuia. Intrați în panică, otomanii în frunte cu Sinan Pașa vor fugi de pe câmpul de luptă oprindu-se doar sub zidurile Târgoviștei. Coborât din munți principele transilvan va asista la deruta armatei otomane pusă pe fugă de marele nostru domnitor. Frica lui Sinan va fi atât de mare încât la aflarea veștii că armata transilvană a traversat munții nu se va opri din fugă până la Rusciuk. De acest lucru vor profita Bathory Sigismund, Mihai  și Răzvan, care manevrând cu dibăcie vor marca istoria otomană prin distrugerea corpului de akîngii care terorizase Europa mai bine de două veacuri. Astăzi pe locul taberei de la Stoenești nu mai există crucea ridicată de marele voievod, dar s-a ridicat alta în 2011 pentru veșnică aducere aminte a acestui important episod al istoriei noastre petrecut pe plaiuri muscelene.
Ştefan Dumitrache