Web Analytics
scris miercuri, 26.06.2013

Istoria Experimentului Piteşti, prezentată elevilor de la Colegiul „Zinca Golescu”

Lunea trecută, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, în parteneriat cu Fundaţia Culturală „Memoria” – Filiala Argeş şi Colegiul Naţional „Zinca Golescu”, a organizat colocviul „Experimentul Piteşti – între umilinţă şi purificare”.
În cadrul acestui eveniment, Ilie Popa, preşedintele Fundaţiei Culturale „Memoria” – Filiala Argeş, le-a vorbit celor prezenţi despre ceea ce a însemnat acest unic experiment în lume şi le-a prezentat elevilor efectele decretului prin care s-a urmărit distrugerea tuturor celor care erau împotriva dominaţiei sovietice şi a comunismului, etapele reeducării prin tortură puse în practică de torţionarii de la Piteşti, harta geografică a detenţiei, metodele de tortură etc. „Acest abominabil experiment trebuie cunoscut şi de către voi, tânăra generaţie, şi trebuie să evitaţi repetarea lui. Din păcate, avem semnale că se mai întâmplă astfel de fenomene şi astăzi, dar că ele nu sunt cunoscute… La Piteşti, tinerii deţinuţi politici erau puşi să se chinuie unii pe alţii. Experimentul Piteşti a început la 6 decembrie 1949 şi s-a încheiat la sfârşitul anului 1952. De la Piteşti s-a mutat la Gherla, Ocnele Mari, Târgu Ocna şi Târgşor. Dintre torţionari, 16 au fost condamnaţi la moarte imediat după aceea şi doi mai tîrziu“, a spus Ilie Popa.

Sergiu Rizescu: „Nu suntem eroi, am fost și suntem oameni obișnuiți”

Acest genocid, în forma lui extremă, a început în România în 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: „reeducarea” deţinuţilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. Torţionarii au arestat, în 1949, peste 2000 de studenţi şi elevi care nu-şi trecuseră licenţa şi bacalaureatul, fiind declaraţi huligani legionari, tineri declasaţi etc.
Prezent la acest colocviu, Sergiu Rizescu, fost deţinut politic, le-a transmis tinerilor prezenţi: „Nu suntem eroi, am fost şi suntem oameni obişnuiţi, care ne-am iubit ţara, aşa am fost formaţi de către dascăli, de familie…noi suntem generaţia trecutului, mai avem puţin de trăit… din păcate, ţara se goleşte de valori, se duc tinerii noştri, mulţi pleacă… Vă dau însă un sfat: învăţaţi, simţiţi româneşte, iubiţi-vă ţara şi chiar dacă soarta vă duce departe, să aveţi în minte şi în suflet ţara voastră: România!”
La finalul acestei întâlniri emoţionante, cei prezenţi au putut viziona un film de scurt-metraj, realizat de Cătălina Uţă, elevă a Colegiului Naţional „Zinca Golescu”, în care personajul principal, Arsenie Ionescu, un tânăr student la Teologie, în vârstă de 19 ani, arestat şi închis pentru o perioadă de 10 ani, pentru că a conspirat împotriva URSS şi a României, povesteşte despre cumplitul  experiment comunist de la închisoarea din Piteşti. Miruna Matei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită