Web Analytics

ÎPS Calinic, de ziua lui: „Trebuie să punem mâna pe codul bunelor maniere”

de | 13.06.2013 18:34 | Actualitate

Săptămâna trecută, Înalt Preasfințitul Părinte Calinic și-a sărbătorit ziua de naștere. La împlinirea venerabilei vârste de 69 de ani, el a fost alături de sutele de credincioși și invitați care au dorit să-l întâlnească. După ce a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, s-a dat startul la „Ziua porților deschise” la Palatul Arhiepiscopal, unde ÎPS Calinic a primit pe cei care au vrut să-i transmită personal mesaje de felicitare.

Liturghie cu aproape 120 de preoți

Trebuie spus că arhiepiscopul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor format din aproximativ 120 de preoți. Cu acest prilej, a fost adus și un potir aurit din care s-au putut împărtăși toți preoții prezenți la slujbă. Evenimentul a adunat încă de dimineață o mulțime de credincioși, clerici veniţi din cele şase protopopiate ale Eparhiei, dar și membrii din personalul Centrului Eparhial. În această zi, unul dintre ipodiaconi, foarte emoționat de toată această atmosferă, dar și de manifestația care urma să aibă loc, a primit de la ÎPS Calinic titlu de diacon.

După această ceremonie de hirotonie în diacon, părintele profesor Radu Tascovici, decanul Facultăţii de Teologie Sfânta Muceniţă Filofteia din Piteşti, a preluat cuvântul și a vorbit despre copilăria și viața celui care își sărbătorea ziua de naștere: „Am unit recunoștința noastră exprimată Arhipăstorului nostru cu cea mai înaltă formă de mulțumire pe care o aduce biserica lui Dumnezeu, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, și mă gândesc că în mulțumirea noastră trebuie să captăm și o filă de istorie sau o poveste. În urmă cu 69 de ani, în casa unor drept credincioși creștini buni și iubitori, Haralambie și Elena, într-o zi ca cea de azi a venit pe lume un dar de la Dumnezeu căruia i-a pus numele Constantin”. Părintele profesor a trecut în revistă pentru publicul prezent bornele cele mai importante din viața și activitatea ÎPS Calinic.

ÎPS Calinic a fost felicitat de premierul Ponta

În cele din urmă a venit momentul să spună câteva cuvinte publicului și sărbătoritul. „Trebuie să ne îndreptăm. Să punem mâna pe codul bunelor maniere. Cu toții greșim, dar trebuie să învățăm să iertăm. Am dorit și doresc perfecțiunea noastră, dar suntem departe de aceste gânduri extraordinare”, a precizat ÎPS Calinic.

Buchet uriaș de flori de la conducerea județului

După oficierea Sfintei Liturghii, soborul de preoți împreună cu Înaltpreasfinţia Sa s-a îndreptat către Palatul Arhiepiscopal, acolo unde ÎPS Calinic a fost amfitrion pentru toți cei care au venit să-i transmită felicitări. Ca o gazdă primitoare, acesta i-a servit pe credincioși cu vin și cozonac. Printre oficialii care l-au felicitat s-au numărat președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu, prefectul Cristian Soare și vicepreședintele CJ Argeș, Constantin Polexe, care i-au adus pe lângă alte daruri și un buchet uriaș de flori. ÎPS Calinic a închinat un pahar de vin cu aceștia, și-au urat felicitări reciproc și au făcut poze. Printre persoanele care l-au vizitat pe Calinic s-au numărat atât credincioși, preoți, cât și oameni de cultură, oameni politici, aleşi locali. Acesta a primit o felicitare specială și de la premierul Victor Ponta. Un alt cadou interesant a primit de la Primăria Mărăcineni care i-a trimis o „Diplomă de Onoare”.
Alex Vlaicu 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii