Săptămâna trecută, Jurnalul de Argeș a publicat articolul „Cazul destituirii cms-șef Nicolae Baciu – între secretul de stat și batista pusă pe țambal”, în care arătam că destituirea acestuia din funcția de șef la Serviciul Arme din cadrul IPJ Argeș, în urma retragerii avizului ORNISS, neurmată de nimic, pare ori abuz al sistemului împotriva cms șef Baciu, ori încercare de mușamalizare a faptelor grave săvârșite de acesta. Între timp, am primit de la IPJ Argeș o adresă prin care se confirmă că cele scrise de noi săptămâna trecută sunt adevărate în totalitate, adică ceața rămâne ceață. Prin urmare, situația este neschimbată, motivele destituirii la fel de misterioase, iar comisarul-șef Baciu, de asemenea, la dispoziția inspectoratului. Ce ar putea să înțeleagă un simplu cetățean, când aude că un șef serviciu din poliție a fost destituit fără motiv aparent? Pentru că, pentru omul simplu, niște motive care nu se comunică, nu există! Nu este clar că, într-un asemenea caz, acel simplu cetățean va concluziona că, după cum spune și proverbul „corb la corb nu-și scoate ochii”, ofițerul Baciu încalcă legea secretului de stat iar conducerea IPJ Argeș o mermelește cu punerea acestuia la dispoziție? Desigur, ni s-ar putea răspunde că destituirea din funcție este o consecință a faptului că, prin retragerea autorizației ORNISS, comisarul-șef Nicolae Baciu nu mai îndeplinește cerințele necesare obligatoriu pentru ocuparea funcției de șef al SAESP. Însă este evident că retragerea de către ORNISS a avizului de acces la informații clasificate nu se putea face decât pentru săvârșirea de către comisarul-șef Baciu a unor fapte ce aduc atingere securității naționale, prin divulgarea de informații cu caracter secret de stat. Astfel de fapte sunt de o gravitate extremă. În consecință, nu trebuie să rămână nepedepsite, însă e nevoie să fie dovedite. Bineînțeles, fără putință de tăgadă. Dacă aceste probe există (cum altfel i s-ar fi putut retrage comisarului-șef Baciu avizul ORNISS?) și cineva încearcă să le ascundă, atunci acel cineva se face vinovat de o faptă penală la fel de gravă – favorizarea infractorului. Așa cum spuneam și în articolul de săptămâna trecută, retragerea avizului ORNISS ar fi trebuit să fie atât precedată cât și urmată de o anchetă, fie disciplinară, fie penală, care să limpezească apele tulburi ale demiterii din funcție a lui Nicolae Baciu. Culmea e că demiterea a fost urmată de o caracterizare pozitivă a acestuia, făcută de către conducerea IPJ Argeș, în termenii următori: „Din dosarul profesional rezultă faptul că vă desfășurați activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de ofițer, începând cu data de 23.08.1988. În perioada 1994 – 2013 ați fost apreciat cu calificativul de Foarte Bun, cu excepția anilor 2002 și 2003 în care ați fost apreciat cu calificativul de Bun. Totodată în familie și în societate sunteți cunoscut cu un comportament civic normal, fără vicii, bucurându-vă de respectul semenilor”.

Comandantul Poliției și-a luat concediu de fiecare dată când au fost probleme delicate
Chiar fostul comandant al Poliției Argeș, cms-șef Petre Ionițescu a apreciat activitatea din anul 2013 a cms-șef Nicolae Baciu cu calificativul „Foarte Bun”, după care a semnat decizia de destituire din funcție a acestuia, pentru fapte comise tot în anul 2013. O fractură logică evidentă. Imediat după acest moment, fostul comandant Petre Ionițescu a intrat în concediu. Însă, planificat sau neplanificat concediul, cine mai crede în ziua de azi în coincidențe? Am adresat, cu privire la acest aspect, al concediului fostului inspector-șef Petre Ionițescu, o solicitare către IPJ Argeș de a ni se comunica datele calendaristice între care fostul comandant a fost în concediu în acest an și iată răspunsul pe care l-am primit: „În legătură cu solicitarea dumneavoastră privind perioadele în care domnul Comisar șef Ionițescu Petre s-a aflat în concediu medical, respectiv de odihnă, vă comunicăm faptul că aceste date nu fac parte din categoria informațiilor de interes public conform Legii 544/2001”. Adresa prin care ni s-a răspuns este semnată chiar de către cms-șef Petre Ionițescu! Ca o paranteză, noi credem că este de interes public dacă este un obicei pentru comandantul Poliției județului Argeș să intre în concediu, fie de boală, fie de odihnă, ori de câte ori probleme delicate ar solicita prezența acestuia în miezul acțiunii.
Mai trebuie să mai adăugăm aici că, prin aceeași adresă de răspuns, cms-șef Ionițescu confirmă exactitatea informațiilor pe care Jurnalul de Argeș le-a publicat în numărul precedent: „De asemenea referitor la celelalte informații solicitate de dumneavoastră este de remarcat faptul că acestea au apărut public în Jurnalul de Argeș nr. 1026 (26 februarie – 4 martie 2014), la pagina 6 în cadrul articolului «Cazul destituirii cms-șef Nicolae Baciu – între secretul de stat și batista pusă pe țambal», acestea corespunzând cu realitatea.” Așadar, peste stratul gros de ceață, deja existent, vechea conducere a IPJ Argeș mai așterne un strat de întuneric.
P.S. De la 1 martie, s-a modificat schimbarea șefului la Serviciu Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Comisarul Iulian Olteanu, cel care l-a înlocuit pe Baciu, a fost avansat prin demitere, lăsând locul liber pentru comisarul-şef Constantin Nedelescu, acesta din urmă fiind împuternicit să îndeplinească atribuţiile specifice funcţiei pentru o perioadă de maxim şase luni.
Adriana Gândilă



0 Comentarii