Născut la 27 ianuarie 1921, în satul Leiceşti din comuna argeşeană Coşeşti, Ion Vasile avea să devină unul dintre cei mai longevivi primari din România, conducând destinele localităţii natale timp de mai bine de 30 de ani. Regretatul primar a participat timp de trei ani la cel de-al doilea război mondial, atât pe frontul de est, cât şi pe frontul de vest, fiind rănit tocmai în Cehoslovacia. A fost decorat cu Virtutea Militară şi la intervenţia prinţesei Elena, sora regelui Carol al II-lea, a fost scăpat de amputarea braţului drept.
A făcut parte dintr-o familie foarte săracă
După cursurile primare efectuate în localitatea natală, Ion Vasile a decis să meargă la muncă şi astfel că o bună perioadă de timp a lucrat cu ziua prin comună pe la diverşi oameni înstăriţi. În tot acest timp, viitorul primar de la Coşeşti a învăţat tehnica de construcţie a oalelor de pământ chiar de la unchiul său. „Mai întâi alegeam pământul, băteam bulgării, învârteam cu piciorul roata, dădeam din mâini…” povesteşte Ion Vasile chiar în memoriile sale. Pe lângă creşterea animalelor, munca la pădure îi ocupa protagonistului nostru majoritatea timpului din adolescenţă. În decembrie 1935 Ion avea să se angajeze ca servitor în casa preotului Gheorghe Ariniş din Coşeşti şi, pentru că munca era foarte grea, de dimineaţa şi până seara, s-a decis să plece la Bucureşti. Astfel că în noiembrie 1936 argeşeanul nostru s-a angajat la un grădinar bulgar din Bucureşti, iar după vreo 7 luni s-a angajat la un depozit de lemne din capitală. Viaţa extrem de grea a continuat în Bucureşti pentru argeşeanul Ion Vasile, care la un moment dat era băiat de prăvălie pe Bulevardul Matei Basarab. La 17 ani însă s-a reîntors acasă, însă nici aici nu a fost lipsit de greutăţi, munca cu ziua prin sat şi muncea la pădure fiind singurele îndeletniciri ale adolescentului.
A fost rănit în Cehoslovacia
La 20 februarie 1942, Ion Vasile a plecat militar la Regimentul 30 Dorobanţi din Câmpulung Muscel, împreună cu tot contingentul 1943. „Am fost repartizat la Batalionul I, Compania a II-a, Plutonul II, grupa a II-a, unde aveam comandant de companie pe căpitanul Vasile Bratu, care era de fel din comuna Bădeşti – Muscel, iar comandant de pluton pe Ion Dinu, sublocotenent de rezervă, care era concentrat şi care era de fel din comuna Stăneşti…”, nota în aceleaşi memorii viitorul primar. Ion Vasile a făcut armată timp de doi ani de zile, de la 20 februarie 1942 la 20 februarie 1944, timp în care a participat la o lungă perioadă de instrucţie. Înainte de a primi botezul focului şi de a pleca pe front, pentru că a executat foarte bine temele de luptă la un exerciţiu de manevră din Ardeal, a fost înaintat la gradul de sergent. La exact doi ani de armată, Ion Vasile a primit ordin de plecare pe front, fiind îmbarcat către frontul de la Iaşi. Timp de şapte luni Ion Vasile a participat pe frontul de est la numeroase încleştări armate rămase în istorie. Apoi, după ce România a trecut de partea URSS, acelaşi argeşean a participat şi la frontul de vest, de data aceasta de partea ruşilor. Astfel că la 7 septembrie 1944 a pornit spre Braşov, Sfântul Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi tot aşa până la fluviul Tisa. Aici pentru că s-a distins în diferite lupte, Ion Vasile a fost decorat de generalul Boiţeanu cu Virtutea Militară. Războiul, pentru Ion, a continuat şi, după 20 de zile de odihnă, a reintrat în focurile frontului. De data aceasta însă protagonistul nostru avea să fie rănit tocmai în Cehoslovacia, pe 7 ianuarie 1945. „Un neamţ m-a împuşcat cu un glonţ, care a trecut prin mâna dreaptă şi prin plămânul drept, am căzut jos, am strigat la trăgător să tragă acolo că şi el văzuse de unde a tras în mine, a tras, apoi a venit la mine târâş şi eu i-am spus să scrie acasă că am murit”. După ce a stat aproape o noapte întreagă rănit între liniile frontului, Ion Vasile a fost în cele din urmă salvat de locotenentul Tăune, originar şi el din Muscel. Aşadar războiul se încheiase pentru protagonistul nostru, revenind acasă la 8 iulie 1945.
La intervenţia prinţesei Elena, sora regelui Carol al II-lea, a fost scăpat de amputarea braţului drept
Un episod demn de remarcat despre viaţa argeşeanului nostru ar fi cel legat de faptul că prinţesa Elena, sora regelui Carol al II-lea, vizitând spitalul din Braşov, acolo unde se afla internat şi Ion Vasile, a intervenit la medicii spitalului pentru a nu-i amputa mâna dreaptă, cangrenizată în urmă rănii de pe front. După revenirea în localitatea natală, Ion Vasile s-a căsătorit şi, imediat după aceea, a fost ales preşedinte al Sindicatului Agricol, care avea 400 de membrii. Activitatea gospodărească a continuat pentru Ion Vasile şi, în anul 1958, a fost ales de consătenii săi membru în Biroul organizaţiei de Bază, iar la data de 20 mai 1949 a fost numit primar al comunei Leiceşti, în prezent sat în comuna Coşeşti prin decizia nr. 25 a Prefecturii Câmpulung Muscel. Din prima etapă a activităţii de primar menţionăm construcţia grajdului comunal, dar şi faptul că mergea la cosit de fân cot la cot cu cetăţenii.
În 1958 a adus apa potabilă în casele cetăţenilor
La 16 iulie 1952 Ion Vasile a fost înlocuit din funcţie, dar a rămas ca vicepreşedinte voluntar al Sfatului Popular. În aceeaşi perioadă a devenit directorul căminului cultural din localitate. „Aici aveam o bogată activitate, aveam un cor mare de până la 100 de persoane, dirijor era Nicu Iordăchescu, aveam o brigadă artistică, brigadă de teatru cu care am mers la Piteşti de mai multe ori”, nota regretatul Ion Vasile în memoriile sale. În noiembrie 1953 Ion Vasile este numit secretar al Consiliului Popular al comunei Coşeşti şi, după o lună de zile, a fost numit primar în localitate, unde a funcţionat până în 1956. După o scurtă pauză în acelaşi an a revenit pe funcţia de primar, iar una dintre cele mai mari realizări a fost introducerea apei potabile în gospodăriile oamenilor. „În anul 1958 am făcut fântâna de apă potabilă din Valea Largă şi am adus apa pe ţevi galvanizate până în drum, la fiecare sătean”. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că primarul Ion Vasile a salvat comuna Coşeşti de la cooperativizare, optând pentru realizarea de „înfrăţiri”. Astfel s-au plantat peste 44.000 de pomi fructiferi pe o rază comună de 85 de hectare.
„Nenea Vasile e printre cei mai longevivi din ţară”
Despre longevivul primar de la Coşeşti ne-a povestit în continuare şi Elisaveta Tudose, actuala primăriţă din aceeaşi localitate: „Am lucrat cu nenea Vasile 12 ani de zile, eu eram tehnician agronom, iar dumnealui era primar. Avea un stil extraordinar. Pe cel care îl vedea că îi place să facă treabă, îl folosea foarte mult. Aşa a fost şi cazul meu. De fapt, nenea Vasile m-a format pentru viaţă şi tot dumnealui mi-a încredinţat funcţia pe care mă aflu şi în prezent. Cred că la noi, la Coşeşti, din punct de vedere al primarului a fost vorba de o longevitate foarte mare, în sensul că dânsul a stat 30 de ani pe funcţie, iar eu nu mai am foarte mult şi voi atinge aceeaşi ani. Eu am venit în Primăria Coşeşti în anul 1967 şi până în anul 1979 am lucrat ca tehnician cu dumnealui, din 1979 şi până în anul 1990 am fost şi eu primar. Apoi, din 1996 am revenit pe această funcţie. Nenea Vasile a fost cel mai longeviv primar din Argeş şi poate printre cei mai longevivi din ţară, iar eu nu am făcut decât să-i fur meseria, pentru că tot ceea ce ştiu despre administraţie, ştiu de la nenea Vasile. De numele Ion Vasile se leagă foarte multe realizăr
i în Coşeşti şi aş enumera cele 5 cămine culturale, şcoala Leiceşti, şcoala coordonatoare, faptul că a adus apă în casele oamenilor, faptul că nu a făcut CAP-uri sau majoritatea livezilor de pomi fructiferi din localitate. Dumnezeu să-l odihnească în pace pentru că a fost un om cu totul şi cu totul deosebit”.
(M.I.)
0 Comentarii