Web Analytics

Ion Ţuţală, preşedinte CS Mioveni: „Obiectivul nostru este şi va rămâne promovarea”

de | 28.10.2010 19:41 | Sport

# Dle preşedinte, în prezent vă aflaţi în plasa liderului, spuneţi-ne dacă obiectivul dvs este promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării?
– Obiectivul nostru este şi va rămâne promovarea. Dacă vom juca în continuare tot aşa putem promova, dar dacă nu, atunci va mai trece un sezon pe lângă noi aşa cum a trecut şi sezonul anterior.
# Conducerea Mioveniului este optimistă în această privinţă având în vedere valoarea lotului, dar şi valoarea contracandidatelor?
– Eu zic că valoarea lotului nostru este destul de bună şi dacă va fi linişte în sânul echipei cred că putem promova. Dacă nu avem linişte nu vom promova.
# Păi şi cine să provoace nelinişte?
– Păi după fiecare eşec apar dispute, care consider eu că sunt inevitabile.

„Mircea Stan a fost adus ca o mare vedetă, dar acum i s-a reziliat contractul”

# Cum stă Dacia din punct de vedere financiar?
– Deocamdată situaţia financiară este stabilă, iar lucru acesta se datorează Primăriei Mioveni, care ne ajută atât cât poate. Noi sperăm să trecem peste criza economică actuală care pune probleme tuturor echipelor de fotbal din România şi nu numai.
# Cu Mircea Stan cum e? A venit şi a plecat…
– Mircea Stan a fost adus aici ca o mare vedetă de către Răzvan Tunaru, dar acum i s-a reziliat contractul.
# Care este motivul rezilierii?
– Motivul este că Mircea Stan nu a jucat niciun minut la CS Mioveni. Apoi a venit la discuţii şi a cerut rezilierea contractului pe cale amiabilă, lucru care s-a şi întâmplat.
(MARIUS IONEL)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii