Web Analytics
scris miercuri, 01.10.2014

Ion Sănduloiu, şef Salvamont Argeş: „Mai avem nevoie de încă nouă oameni pentru a putea interveni eficient”

Într-un interviu pe care l-a acordat, la începutul lunii iunie, ziarului nostru, directorul Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, declara că cele mai multe intervenţii ale serviciului pe care-l conduce au loc vara şi nu iarna, asta datorită numărului mult mai mare de alpinişti şi aventurieri care vin la escaladă în sezonul cald în comparaţie cu sezonul rece. Am stat de vorbă cu Ion Sănduloiu pentru a afla care este bilanțul intervențiilor din această vară, precum și problemele cu care se confruntă serviciul pe care îl conduce.
# Câte intervenţii a avut Salvamont Argeş în această vară şi unde au fost cele mai multe solicitări?
– Începând cu 1 iunie şi până acum am avut 38 de intervenţii, cu mai mult de 70 de asistaţi. Au fost accidente sau situaţii de tot felul, este vorba de fracturi grave, entorse care fac imposibilă deplasarea, epuizări sau rătăciri, acestea din urmă în special la persoane fără experienţă. Din păcate au fost şi doi morţi, nu turişti, ci ciobani care au fost trazniţi, amândoi la câteva ore distanţă, în aceeaşi zi. Trebuie spus însă, că sezonul nu s-a incheiat încă. Accidente au fost atât pe traseul de creastă al Făgăraşului, dar şi pe Transfăgărăşan, ciclişti sau motociclişti care au ieşit în decor. Ca şi naţionalităţi, am avut intervenţii, pe lângă români, la accidente în care au fost implicaţi italieni, cehi, olandezi, polonezi şi nemţi. Important e că, în ziua de azi, marea majoritate a accidentaţilor sunt bine echipaţi, se pare că am trecut de acea fază în care veneau în Făgăraş în pantofi de sport.
# Aţi avut parte şi de situaţii inedite?
– Ca şi element inedit, recent am intervenit la evacuarea unui cioban rănit într-o altercaţie cu un alt cioban. Nu este treaba noastră să mediem astfel de conflicte, dar omul era rănit şi se afla aproape de creastă, aşa că ne-am făcut treaba.
# Câţi oameni aveţi în subordine?
– Avem 48 de salvatori montani în tot judeţul, dar doar cinci salvatori angajaţi. De fapt, salvatori montani sunt doar trei angajaţi, dar la noi administratorul am reuşit să-l calificăm, iar regulamentul de organizare al serviciului prevede ca directorul să fie salvator montan, iar acela sunt eu, din 1985. Sper din tot sufletul, cât mai repede să angajăm încă nouă oameni, cu diminuarea în consecinţă a voluntarilor. Acesta ar fi un minim necesar pentru a putea interveni eficient, fără a avea surpriza ca voluntarii să fie undeva trimişi de la propriul loc de muncă sau în alte situaţii în care nu ar putea interveni. Salvatorul angajat este la dispoziţia serviciului în vederea alarmării şi când este liber.
Ionuţ BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită