Web Analytics

Ion Ionescu, preotul care a înfiinţat toate corurile din zona Topoloveni

de | 13.01.2011 14:58 | Cultură

Preot cu mult har şi un promotor al muzicii corale aşa cum n-a mai avut zona Topoloveni în întreaga existenţă. Aşa s-ar rezuma în câteva cuvinte prestigioasa activitate a lui Ion Ionescu, o personalitate emblematică a Argeşului, a cărei memorie a rămas încă vie nu numai la Topoloveni, ci şi în localităţile apropiate, Călineşti, Priboieni, Dobreşti, Leordeni şi chiar Găeşti. Preot şi dirijor de excepţie, Ion Ionescu a inspirat generaţii întregi, la a căror educaţie religioasă şi culturală a contribuit decisiv. Este şi motivul pentru care astăzi, la mai bine de 6 ani de la moarte, numele său se bucură de acelaşi respect printre cei care l-au cunoscut, ba va rămâne viu pentru posteritate, câtă vreme autorităţile din Topoloveni au decis, în semn de omagiu, să dea numele său casei de cultură din oraş.
Născut pe 6 aprilie 1922, într-o familie nu prea înstărită, dar foarte respectată, Ion Ionescu a prins adolescenţa într-o perioadă tulbure, când norii grei ai războiului se arătau la orizont. Părinţii, în special mama, au dorit să-l facă preot, motiv pentru care a şi urmat seminarul teologic. După care s-a înscris la Teologie, la Bucureşti. În seminar deprinsese însă pasiunea pentru muzică, de care nu avea să se mai despartă niciodată. Fiul său, Sandu Ionescu, cel care ne-a povestit multe din viaţa tatălui său, ne-a pomenit şi de o întâmplare amuzantă din acea vreme. Cum viaţa la Bucureşti era grea, iar banii pe sponci, Ion Ionescu, tânăr fiind şi pasionat de vioară, se ducea pe furiş la un cabaret, unde acompania la instrument o formaţie de muzicanţi şi făcea un ban în plus. Ghinion teribil, pentru că într-o bună zi, tatăl său, care era foarte sever şi îi şoptise cineva cu ce se ocupă fiul în timpul liber, a venit val vârtej la cabaret. Şi când şi-a văzut fiul în formaţie, cu solista lângă el, s-a dus pe scenă, i-a smuls vioara din mână şi i-a spart-o în cap. De atunci, Ion Ionescu a pus capăt aventurilor tinereţii şi şi-a continuat conştiincios studiile teologice, ferindu-se cu multă băgare de seamă să-şi mai necăjească părinţii.

Toată Uniunea Compozitorilor venea în vizită la Ion Ionescu

Tatăl său era în bune relaţii cu marele lider ţărănist Ion Mihalache, originar tot din Topoloveni, iar asta avea să-i folosească lui Ion Ionescu în anii războiului, când Mihalache l-a trimis la Catedrala metropolitană din Chişinău, scăpând astfel de înrolarea în armată. Tot în acea vreme s-a şi căsătorit cu Maria, iar invazia rusească avea să-l facă să revină în locurile natale, de care avea să nu se mai despartă. După cum ne-a povestit fiul său, Sandu Ionescu, preotul Stan al parohiei din Topoloveni i-a spus: „Ionele, tu vii să slujeşti cu mine”. Şi aşa a rămas, continuând să slujească la aceeaşi biserică şi după moartea mentorului său. N-a rupt însă contactul cu muzica, ba dimpotrivă, tot din acea vreme a devenit un nume consacrat în domeniul coral. Era un talent nativ, cânta cu pasiune la pian şi vioară, iar vreme de 50 de ani avea să se identifice practic cu întreaga activitate corală din zonă, căreia i-a pus bazele de unul singur. A pus pe picioare coruri în numeroase localităţi, la Topoloveni, Călineşti, Priboieni, Dobreşti, Leordeni şi Găeşti, cu toate a participat la concursuri naţionale şi cu toate a cucerit un teanc gros de premii. Talentul şi pasiunea l-au transformat rapid într-un nume consacrat în domeniul coral în toată ţara, mai ales că firea blândă şi prietenoasă era apreciată pretutindeni. Fiul, Sandu Ionescu, îşi aminteşte cu nostalgie de numeroasele seri petrecute la Topoloveni alături de personalităţi marcante ale Uniunii Compozitorilor: „Tata era o gazdă ireproşabilă. Mereu se găsea la noi un vin bun, o mâncare gustoasă şi nu cred că a fost vreun membru al Uniunii Compozitorilor care să nu fi venit pe la noi. Veneau ca la fântâna de leac, iar discuţiile erau întotdeauna pasionante, pentru că erau oameni de mare cultură, oameni cu totul deosebiţi”. La un moment dat, prin anii ’55-’56, datorită succeselor constante avute cu corurile pe care le dirija, chiar primul-secretar de atunci al regiunii, Constantin Sandu, i-a propus să renunţe la preoţie şi să se facă profesor de muzică. A refuzat însă cu fermitate, spunându-i acestuia că l-ar blestema mama sa dacă ar face una ca asta. Fapt care a stârnit chiar admiraţia demnitarului comunist, care i-a spus: „Bine faci, dar te rog să te ocupi de coruri şi pe mai departe”. Lucru care s-a şi întâmplat.

A murit aşa cum şi-a dorit

Sandu Ionescu are lacrimi în ochi atunci când îşi aminteşte de tatăl său. L-am întrebat de ce a rămas la fel de iubit şi respectat şi după moarte. „Pentru că era un om bun”, a fost răspunsul. „Toată viaţa a împletit menirea de preot cu muzica şi activităţile sociale. Pe cât de modest, pe atât de darnic, a fost un om cumpătat, nu şi-a dat niciodată în petic şi a ajutat oriunde a putut”. Dirijorul corului Ars Nova, Gheorghe Gomoiu, de pildă, îi datorează începutul carierei, dar şi numeroşi alţi oameni de muzică. Pe actualii preoţi ai parohiei „Adormirea Maicii Domnului – Sf Nicolae din Topoloveni” tot el i-a crescut, iar prestigioasa sa activitate corală avea să fie răsplătită după moarte, când Consiliul Local Topoloveni a hotărât să dea numele său casei de cultură din oraş. Şi moartea şi-a prevăzut-o şi a murit aşa cum şi-a dorit. „Eu n-o să zac atunci când o să mor”, spunea mereu şi chiar aşa s-a şi întâmplat. Pe 17 iulie 2004, la venerabila vârstă de 82 de ani, a făcut atac cerebral chiar în faţa Primăriei Topoloveni. Până în ultima clipă a trăit pentru muzică, întrucât moartea l-a găsit chiar lângă autocarul cu care se pregătea să plece, împreună cu corul, la un concert. Dar epitaful de pe mormântul său, este însăşi esenţa vieţii pe care a dus-o şi pentru care numele preotului dirijor Ion Ionescu va rămâne nepieritor: „O viaţă trăită alături de voi nu înseamnă moarte, ci un vis pe care eu îl continui lângă Dumnezeu”.
(Mihai BĂDESCU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii