Săptămâna trecută, reprezentanţii SC Apă Canal 2000 SA au prezentat stadiul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş“, în primii trei ani de implementare. Ion Decher, directorul SC Apă Canal 2000 SA Piteşti, a precizat faptul că în acest moment s-a parcurs procedura de atribuire a tuturor contractelor din proiect. Contractul este derulat în perioada 30 ianuarie 2012 – 30 noiembrie 2015, iar valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 427.094.037 lei, din care 319.417.694 lei reprezintă contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene. „Practic avem 11 contracte de lucrări, 5 de asistență tehnică. Lucrăm efectiv în stația de epurare de la Pitești, lucrăm în Costești-Buzoești, fiecare fiind contracte distincte din cadrul proiectului. Lucrăm în Mărăcineni, am început și în comuna Bradu și foare curând, eu sper că până la mijlocul lunii octombrie, așa cum ne-au prezentat constructorii care au studiat licitațiile grafice de lucrări să începem să lucrăm în Bascov și în Merișani, în Topoloveni și de asemenea să lucrăm pe contractul privind lucrările care au rămas neexecutate în Pitești și Ștefănești ca urmare a falimentului firmei austriece Alpine, lucru care s-a produs din nefericire pentru noi în iunie 2013”, a precizat Ion Decher. De asemenea, contractul neexecutat de firma Alpine Bau care a dat faliment în Austria a fost atribuit firmei PORR Construct, una dintre cele mai mari companii de construcții din Austria, cu filială în România. Cătălin Georgescu, managerul de proiect a subliniat faptul că investiția cuprinde 11 localități grupate în trei aglomerări, respectiv aglomerarea Pitești cu localitățile Piteşti, Albota, Bascov, Bradu, Mărăcineni, Merişani, Moşoaia şi Ştefăneşti, aglomerarea Topoloveni și aglomerarea Costeşti-Buzoești, cu cele două localităţi. Investițiile propuse vor duce la creșterea nivelului de acoperire a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare-epurare din zona de implementare a proiectului.
Alex Vlaicu

Mihai Coteț a semnat pentru tăierea pensiilor speciale ale judecătorilor CCR
Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, a anunțat pe pagina sa de Facebook că, alături de alți colegi,...
0 Comentarii