Web Analytics

Inginerul Dumitru Minea de la Piscani şi avocatul Alexandru Retevoescu, primar al oraşului Curtea de Argeş

de | 16.06.2022 11:38 | Actualitate, Cultură

În cele ce urmează vă prezentăm două personalități importante ale județului Argeș. Este vorba despre inginerul geolog Dumitru Minea de la Piscani și despre avocatul Alexandru Retevoescu, primar al orașului Curtea de Argeș și colaborator apropiat al lui Armand Călinescu.

Inginerul Dumitru Minea de la Piscani, un om devotat țării sale

Dumitru Minea s-a născut la Piscani, județul Argeș, și a fost primul dintre cei 7 frați născuți în familia Minea. Când era mic s-a remarcat drept un școlar bun; învățătorul său piscănean se numea Dumitru Mateescu. A mers pe urmă la Școala Normală de la Câmpulung, care la acele vremuri se numea ”Regele Carol I” și care dura opt ani. A făcut cursurile ei în vremurile grele ale războiului, din 1942 și până în 1950, ca să devină învățător. Nu a avut mult timp să fie învățător după absolvirea din 1950, pentru că în anul următor, în 1951, a mers în URSS, la universitate, în Leningrad, ca să studieze în domeniul geologic. Tinerii deștepți din RPR aveau această șansă, ca pe baza prieteniei româno-sovietice să meargă în URSS ca să facă școli înalte, iar Dumitru Minea a fost unul dintre tinerii cei deștepți! Facultatea de acolo a durat 5 ani, era una inginerească, iar până să termine în 1956, el s-a și căsătorit.

În ianuarie 1957 și-a adus familia în țară, în Argeș, urmând principiul tradițional care spune că nevasta își urmează bărbatul. Pentru că era inginer în domeniul geologic/petrolier, ei au locuit pe urmă și în Pitești, pe strada Egalității. Din 1956 până în 1964 a fost și cadru al Ministerului de Interne și a primit medalia Meritul Militar. A lucrat și în Serviciul de Informații Externe, la contraspionaj, și a avut și deplasări în străinătate (inclusiv Africa). Dumitru Minea a avut șansa să rămână, de pildă, undeva prin zona țărilor arabe cu familia, dar a refuzat: a rămas fidel rădăcinii sale românești (și satului natal) până la bătrânețe, ca dovadă și faptul că în ultimii ani a trăit în Argeș. În a doua parte a vieții lui a lucrat la firme precum Vitrocim și MineralImportExport. Dumitru Minea s-a stins la 19 aprilie 2001, în Pitești, la vârsta de 72 de ani.

Citește și Părintele „Simfoniei Lalelelor” este fiul unui cunoscut jurnalist, dascăl şi om politic din perioada interbelică

Avocatul Alexandru Retevoescu, primar al orașului Curtea de Argeș

Alexandru Retevoescu (1907-1998) a fost avocat, politician, primar al orașului Curtea de Argeș, victimă a regimului comunist. Alexandru Retevoescu se naște la Vâlsănești, la data de 22 mai 1907. Urmează aici cursurile primare, apoi pe cele gimnaziale şi medii la Liceul ”Ion C. Brătianu” din Pitești. Își continuă studiile la București, urmând în paralel Facultatea de Drept şi Facultatea de Istorie. Este licențiat în drept (1932) şi istorie (1934). Este atras de politică, iar la 17 ani se înscrie în Partidul Țărănesc condus de Ion Mihalache, ajungând în scurt timp lider al tineretului ţărănist din județul Argeş. În anul 1930, pe când era încă studet la drept, este numit de către Armand Călinescu, argeșean la origine, șeful său de cabinet, perioadă în care acesta a îndeplinit, pe rând, funcțiile de subsecretar și, apoi, secretar de stat la Interne, în guvernele conduse de Iuliu Maniu şi G.G. Mironescu. După absolvirea Facultăţii de Drept, în noiembrie 1932, este numit notar al orașului Curtea de Argeş.

În 1933, odată cu ieșirea PNȚ de la guvernare, se înscrie în barou. Alexandru Retevoescu va deveni un renumit şi apreciat avocat grație erudiției și pregătirii sale juridice. Va rămâne un colaborator apropiat al lui Armand Călinescu, care avea să preia, în decembrie 1937, mandatul de ministru de Interne în guvernul lui Octavian Goga și, apoi, în cel condus de patriarhul Miron Cristea. În data de 7 martie 1939, Armand Călinescu este numit președinte al Consiliului de Miniştri. În perioada 1938-1940, Alexandru Retevoescu va ocupa funcția de primar al Curții de Argeş, având, cu sprijinul lui Armand Călinescu, o serie de realizări notabile ce au contribuit la modernizarea orașului: construirea uzinei și rețelei electrice, realizarea aducțiunii de apă de la Albești și a castelului de apă de la cimitir, înființarea centralei telefonice, amenajarea trotuarelor de la Mănăstire până la Valea Târgului.

Citește și Expoziţie inedită despre litoralul românesc în perioada interbelică

Armand Călinescu a fost mentorul său

În calitate de primar, pregătește numeroase vizite ale regelui Carol al II-lea și organizează funeraliile naționale ale mentorului său, Armand Călinescu, prim-ministru în exercițiu, asasinat de legionari în data de 21 septembrie 1939; acesta va fi înmormântat la Curtea de Argeș, în cavoul familiei. După război este ales vicepreședinte al Organizației Județene a PNȚ și scapă cu greu din atentatul bandelor de comuniști, produs la Pitești, în fatidica zi de 9 august 1946; vărul său, avocatul Gheorghe Mihai, este ucis, iar președintele Organizației Județene, avocatul Nicolae Penescu, este grav rănit. Este persecutat de noul regim instaurat după martie 1945. I se fac percheziții, casa din Curtea de Argeş îi este rechiziționată în 1950, fiind nevoit să se mute cu familia în chirie.

Citește și Satul românesc în perioada interbelică

În 1952 este arestat pentru motive politice. Este încarcerat la Penitenciarul Pitești, ulterior fiind dus la Canal, la Poarta Albă și, apoi, în Bărăgan. Este eliberat în 1954. I se fixa domiciliu obligatoriu la Drăgășani (1954-1959). Nu poate practica avocatura și este nevoit să-și câștige existența ca simplu muncitor la fabrica de cărămidă. Mult mai târziu, în anii 60, îi este recunoscut dreptul de a profesa avocatura, pe care o practică până la pensionarea sa. După Revoluție, în anul 1990 primește titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Curtea de Argeș.
Alexandru Retevoescu se stinge din viață la data de 20 iulie 1998, în locuința sa de la Vâlsănești.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *