Un incendiu de vegetație forestieră s-a extins pe o suprafață de aproximativ 10 hectare în zona Muntelui Giurgiu, comuna Nereju, județul Vrancea. Intervenția pompierilor a început sâmbătă seara și continuă pentru stingerea focarelor.
Incendiul a izbucnit sâmbătă seară în zona Muntelui Giurgiu, din comuna Nereju, iar flăcările s-au extins rapid pe aproximativ 10 hectare de fond forestier. Potrivit ISU Vrancea, focul a afectat litiera, pădurea și o plantație. Pentru limitarea și stingerea incendiului au fost mobilizate forțe importante.
Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ATV-uri și o autospecială de primă intervenție și comandă. În teren se află, de asemenea, două microbuze și 36 de cadre.
Misiunea de localizare și lichidare a focarelor este în desfășurare, iar situația este monitorizată în permanență de echipele aflate în zonă.



























0 Comentarii