Încă o iniţiativă pentru protejarea mediului. Staţie pentru măsurarea calităţii aerului la Câmpulung

de | 1.05.2014 12:54 | Politica si Administratie

După adoptarea unui proiect de hotărâre vizând interzicerea depozitării, stocării şi neutralizării deşeurilor periculoase pe teritoriul Câmpulungului, o altă iniţiativă continuă ideea asigurării unui mediu sănătos în municipiul muscelean: achiziţionarea unei staţii de monitorizare a calităţii aerului.
Consilierul local George Bălan a anunţat că la următoarea şedinţă a Consiliului Local va prezenta spre aprobare solicitarea de dotare a municipiului cu aparatură care să indice calitatea aerului în Câmpulung. Deşi există o asemenea staţie în zona de nord-est a localităţii, având ca principal obiectiv fabrica de ciment şi firma care se ocupă cu arderea deşeurilor pe platforma Holcim, Bălan susţine că datele oferite acum nu sunt deloc utile. „Am văzut că datele prezentate sunt nesemnificative. Le-am accesat şi am văzut că nu erau deloc pulberi în aerul din Câmpulung. Măsura doar bioxidul de sulf, iar cele de gaze erau zero. Pe site-ul Agenţiei de Mediu erau oferite informaţii cu trei zile mai vechi decât data accesării, iar pe display-ul amplasat în holul Primăriei Câmpulung, cu vreo zece zile în urmă. Asta mi-a dat de gândit: noi cum putem şti care e situaţia, că degeaba îmi spui după zece zile că au fost depăşite concentraţiile admise, când nu mai pot face nimic. Cum demonstrăm celor care vin în Câmpulung, turiştilor, că nu există pericol. Mai bine luăm o staţie să o gestionăm noi”, a spus acesta.
Primarul Călin Andrei este de părere că dincolo de preţul de achiziţie destul de mare, dotarea cu o nouă staţie implică şi alte probleme: „Asemenea staţii trebuie omologate, e nevoie de personal specializat pentru deservirea lor”. El spune că se va adresa Agenţiei de Mediu pentru revizuirea staţiei deja existente, astfel ca datele rezultate în urma monitorizării aerului să fie prezentate în timp real.
Cătălin Ion Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii