Icoana Maicii Domnului de la Nămăieşti, una dintre cele 12 icoane pictate de Sfântul Apostol Luca

Sfântul Apostol Luca este patronul iconografiei creștine, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului, purtând în brațe pe Hristos și prima icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Una dintre icoanele pictate de Sfântul Apostol Luca, adusă la mănăstirea Nămăiești de Sfântul Apostol Andrei, este icoana din peștera de la Nămăiești, una dintre cele mai vechi din toată creștinătatea.

Legenda

Se crede că icoana de la Nămăiești este una dintre cele 12 icoane pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, la dorința Maicii Domnului, icoane ce au fost împărțite apoi celor 12 Apostoli, ce urmau să plece la propovăduirea Evangheliei în lumea întreagă. Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Nămăiești este una dintre cele mai renumite icoane cu Maica Domnului din țară, fiind totodată legată și de întemeierea mănăstirii în care ea sălășluiește. Mănăstirea Nămăiești este o mănăstire ortodoxă din județul Argeș, aflată la mică distanță de Câmpulung, înspre nord-vest. Date exacte în legătură cu întemeierea mănăstirii și a bisericii săpată în piatră nu se cunosc. Documentele istorice în legătură cu satul Nămăiești și cu Mănăstirea Nămăiești atestează anii 1503-1547, în hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare și Mircea Ciobanul. Potrivit legendelor locului, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi mănăstirea. Înnoptând în aceste locuri, toți trei au avut același vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului. A doua zi, de dimineață, trezindu-se, ei și-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoșat și au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume și le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaș de închinare acolo unde vor găsi icoana. Hramurile alese de ei au fost Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii. Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului că numărul viețuitorilor din mănăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna 33, după anii trăiți de Mântuitorul nostru pe pământ.

Sfântul Apostol Andrei a adus icoana la Nămăiești

La Nămăiești icoana a fost adusă de Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea și a plecat apoi spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei, care crezuse că în grotă trăiește un slujitor al zeului, pe care-l va încreștina, nu găsește pe nimeni în grotă și s-ar fi adresat celor cu care călătorea: „Nemo est.” (Nu este nimeni.), de unde și numele de Nămăiești. Apostolul Andrei a coborât în grotă și a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe același loc în care se află acum în biserica mănăstirii.
Altă tradiție mărturisește despre un singur cioban care, păscându-și oile prin aceste locuri și ajungând la stânca în care a fost mai apoi săpată biserica, a făcut un popas la poalele muntelui, la marginea pădurii, pe această piatră mare, rămânând cu oile aici peste noapte. Ciobanului i s-a arătat în vis Maica Domnului care i-a spus: „Scoală-te, sapă sub tine și vei găsi o icoană într-o bisericuță de piatră. Aici vei face tu biserică în cinstea și slava Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viață și de tămăduire”. Trezindu-se din acest vis ciobanul începu să sape cu râvnă și după trei zile și trei nopți dădu de o bisericuță de piatră, în formă de peșteră, cu icoane și odoare bisericești. Legenda spune că icoana visată de cioban este chiar aceea care se află în biserică, în partea stângă și despre care se spune că este făcătoare de minuni. Această icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe.

În anul 1798 icoana a fost ferecată în argint

Pictura a fost deteriorată de vreme. În anul 1798, icoana a fost ferecată în argint de către Enache Postelnicul, iar în anul 1913 soția unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint. Astăzi, icoana este renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă înaintea ei cu nădejdea de a putea avea copii, cât și pentru vindecări ale unor afecțiuni grave și alte necazuri.
De atunci, Maica Domnului a săvârșit multe minuni cu cei ce veneau să se închine la icoana ei. În vremea primului Război Mondial, între anii 1916-1918, biserica, stăreția și o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor căzute în zonă. Sergentul Ion Mustață a fost acela care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu puține cărți și odoare bisericești. El a mărturisit mai târziu că s-a trudit o noapte întreagă să stingă focul, iar spre dimineață, flăcările s-au stins dintr-o dată, când au ajuns lângă icoană. Icoana ajunsese într-o așa stare avansată de distrugere, încât oamenii care încercau să vadă chipul Maicii Domnului, aveau parte doar de un lemn aproape putrezit, din care nu se mai distingea aproape nimic. Doar forma celor două capete, cel al Maicii și cel al Pruncului, se păstrau după forma ferecăturii.

Restaurarea

Date fiind condițiile extreme de mediu în care a stat atâtea secole, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, icoana trebuia ori grabnic restaurată, ori pusă pe foc. „Este lămurit că nu mă închin materiei, deoarece atunci când se distruge forma crucii, ori din ce lemn ar fi făcută, arunc lemnul în foc; tot astfel și icoanele” (Sfântul Ioan Damaschin, Tratatul II Apologetic).
„Și nu cumva, după cum odinioară păgânii au adorat dumnezeii lor, tot astfel să adorăm și noi icoanele. Doamne ferește! Însă noi ne închinăm doar ca să arătăm evlavia și dragostea noastră. De aceea se întâmplă adesea că, ștergându-se caracterul sau chipul, lemnul să rămână gol. Iar acesta trebuie să ia forma crucii. Căci atâta timp cât două lemne sunt încrucișate și se păstrează figura Crucii, mă închin la Cruce, dar când lemnele sunt despărțite și s-a pierdut chipul, eu nu mă mai închin la două lemne separate!” (Sfântul Atanasie cel Mare).
Restaurarea a avut loc după o metodă athonită, folosită încă din secolul al XVI-lea, la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped. Călugării athoniti au pictat o pânză, în aceleași condiții cromatice, în aceeași tușă stilistică a originalului. Mai apoi, pânza a fost aplicată pe dinăuntrul ferecăturii, nu lipită, ci numai suprapusă, lăsând practic lemnul întreg, la fel și urmele din pictură veche.
Restaurarea icoanei a fost încredințată tânărului Alexandru Nicolau, care a lucrat vreme de câteva luni la aceasta, în prezența maicii starețe și cu o atentă supraveghere a fiecărei etape de lucru. Vasile Frank Timiș, un român creștin stabilit în Anglia, trecând pe la sfânta icoană, a aflat despre dorința maicilor de a îmbrăca icoana în aur, dar a văzut și lipsa de bani a mănăstirii. El s-a oferit a finanța lucrarea, astfel încât de la Monetăria Statului el a adus puțin peste un kilogram și jumătate de aur, spre a o acoperi.
M.I.