Web Analytics

articol scris luni, 25 noiembrie 2024

Ianis Hagi, dorit de Borussia Monchengladbach

Ianis Hagi are zilele numărate la Rangers!

Internaționalul român a jucat o repriză în ultimul meci al lui Rangers, terminat la egalitate, scor 1-1, cu Dundee United, dar tot nu e în grațiile antrenorului Philippe Clement. Și din acest motiv, Hagi ar putea-o părăsi cât mai curând pe fosta adversară a FCSB-ului din Europa League, scrie Fanatik.ro.

O să ajungă poate în alt campionat. (n.r. – Bundesliga?) Și eu cred. Depinde și de impresarii lui. Nu știu ce situație are la club

Am discutat și cu Gică Hagi de situația lui. Ianis trebuie să intre să mai joace câteva meciuri. Sunt echipe din Bundesliga care ar putea să plătească un transfer”, a declarat fostul fotbalist Adrian Ilie, în cadrul emisiunii realizate de Horia Ivanovici.

Adrian Ilie a scris apoi pe hârtie numele echipei din Germania care îl dorește pe Ianis Hagi și i-a înmânat-o realizatoruluii. Este vorba despre Borussia Monchengladbach, formație aflată pe locul 11 în Bundesliga. O eventuală experiență în Germania ar reprezenta o premieră pentru Hagi Jr.

Citește și: Sorin Colceag, debut cu dreptul pe banca tehnică a echipei Muscelul Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La Câmpulung, peste o sută de elevi se pregătesc şi sunt testaţi la Matematică

La doar câteva zile de la închiderea Taberei naționale de Matematică de la Câmpulung, organizată cu implicarea Lions Club ”Negru […] Citește!

Consiliul Medical al SJU Pitești, la analiză și evaluare. Mesaj pentru pacienții oncologici

Miercuri, 12 august, în sala de ședințe a Spitalului Județean de Urgență Pitești s-a reunit Consiliul Medical, la întâlnire participând […] Citește!

Conducerea DSVSA Argeș, întâlnire de lucru cu medicii veterinari

Miercuri, 12 august, conducerea DSVSA Argeș s-a întâlnit, la ICDP Mărăcineni, cu medicii veterinari oficiali, cei din exploatații comerciale, unități […] Citește!

Clarificări privind calitatea apei distribuite în Pitești și în localitățile limitrofe alimentate din Uzina de Apă Budeasa

Pe fondul secetei prelungite din ultima perioadă, sursa de alimentare cu apă a suferit transformări ale compoziției fizico-chimice prin scăderea […] Citește!

Priboieni: Puștan depistat de RADAR cu 125 km/h

Tânăr de 23 de ani, depistat conducând cu viteză peste limita legală admisă! La data de 11 august a.c., polițiștii […] Citește!

Profesoară bătută de părinții unui elev chiar în autocar, după o excursie școlară. Ce au decis judecătorii

O profesoară din județul Dâmbovița a fost agresată de părinții unui elev, chiar în autocar, la întoarcerea dintr-o excursie școlară. […] Citește!

David Popovici, în cursa pentru al treilea titlu european la 100 metri liber

David Popovici este pregătit să scrie o nouă pagină de istorie în bazin. Sportivul român în vârstă de 21 de […] Citește!

Ilie Bolojan: Am ajuns la cea de-a 100-a creșă construită și inaugurată la nivel național

Premierul interimar Ilie Bolojan salută un moment important și arată că s-a inaugurat creșa cu numărul 100, construită prin programele speciale ale […] Citește!

Românii, în topul celor mai ‘nedoriți’ imigranți în Marea Britanie

Românii sunt printre cei mai nedoriți imigranți pentru britanici, potrivit unui sondaj realizat de autoritățile din Marea Britanie. Aproape 50% dintre britanicii chestionați au […] Citește!

Oana Gheorghiu: Este pentru prima oară în istorie când sindicatele protestează pentru că li se vor mări salariile

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a afirmat, duminică seară, că Legea salarizării ”vine să traseze o coloană vertebrală, astfel încât toată […] Citește!

Tânăr de 23 de ani, la un pas de înec în Constanța. I s-a făcut rău în mare și și-a pierdut cunoștința

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost la un pas de înec, în Constanța, după ce i […] Citește!

Profesoară bătută de părinţii unui copil, nemulţumiţi că minorul a fost certat în excursie

O profesoară a fost bătută de părinţii unui copil, în localitatea dâmboviţeană Pătroaia-Vale, în timpul incidentului alte două fete de […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Bolnavi şi… bolnavi. Un alt fel de pandemie

Din ediția tipărită

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!