Web Analytics
scris miercuri, 20.08.2014

Hoţi trimişi în judecată pentru furtul a 8 km de conductă petrolieră din Lunca Corbului

Aproape 11 km de conductă de transport produse petroliere furată și un prejudiciu de aproape 80 de miliarde de lei vechi, atât este bilanțul infracțiunilor a șapte inculpați trimiși în judecată, la Judecătoria Costești, prin rechizitoriul procurorului Sorin Marinel, de la Parchetul Argeș. Gruia Gheorghe, Nica Valentin, Sandu Gheorghe, Ilie Aurelian Valerică, Bucur Leonard, Sandu Mihai Bogdan și Ciobanu Viorel, cu toții domiciliați în județul Prahova, au acționat pe teritoriul a trei județe – Olt, Argeș și Brăila – dar cea mai mare pagubă au produs-o Argeșului, unde nu mai puțin de 8 km din conducta de transport produse petroliere, administrată de către SC Petrotrans SA Ploiești și aflată în conservare, au fost dezgropaţi, secționaţi și vânduţi la fier vechi. Dat fiind faptul că primul organ de cercetare sesizat a fost IPJ Argeș, celelalte două dosare – cel de la IPJ Olt și cel de la IPJ Brăila – au fost conexate și trimise spre soluționare la Judecătoria Costești, de unde au fost ulterior preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Conducta dezgropată era secționată și vândută la fier vechi

În perioada iulie – august 2010, inculpații, sub acoperirea falsă că ar fi reprezentanți și angajați ai firmei Coach Haim SRL din Câmpina, s-au deplasat în localitățile Colonești, din județul Olt, și Lunca Corbului, din județul Argeș, de unde au sustras secțiuni din conducta de transport produse petroliere, administrată de Petrotrans Ploiești. Pentru a da o aparență de legalitate, Gruia Gheorghe și Ilie Aurelian Valerică au depus cereri și înscrisuri la primării sau au informat oficialii din localitățile unde urma să se desfășoare activitatea de scoatere a conductei, respectiv au identificat și despăgubit, cu diferite sume de bani sau secțiuni din conductă, proprietarii care dețineau terenurile ce urmau să fie decopertate. De precizat, că cei care se pretindeau a fi reprezentanți ai firmei din Câmpina nu fuseseră autorizați să dezafecteze conducta Petrotransului, conductă ce se afla în conservare, iar pentru sumele de bani plătite, nu au întocmit niciun fel de înscris doveditor. Lucrările de decopertare a solului, pentru scoaterea conductei, se efectuau cu ajutorul a două buldoexcavatoare închiriate, dar și al unui utilaj ce aparținea unuia dintre inculpați, identificat de către organele de cercetare penală, pe 13 august 2010, pe raza comunei Bârla, județul Argeș. Transportul de la locul de depozitare către diferite centre de colectare a fierului vechi se realiza cu autovehicule înmatriculate, de regulă, în județele Constanța și Dâmbovița. La un depozit de fier vechi din Constanța, polițiștii au reușit să găsească 175 de secțiuni din conductă, fiecare în lungime de 11 m.

Prejudiciu de peste 78 miliarde provocat statului

Paznicul, ce fusese angajat pentru a supraveghea pe timp de noapte utilajele, a declarat că în seara zilei de 11 august 2010 cei șapte inculpați au părăsit Lunca Corbului, nu înainte însă ca Gruia Gheorghe să-l sune pe paznic și să-l „instruiască” să nu spună nimănui pentru ce a fost angajat și nici că angajatorii lui se ocupau cu dezgroparea, secționarea și vinderea la fier vechi a conductei de transport produse petroliere. Paznicul a mai declarat și că, înainte de a primi acest telefon de la șeful său, a auzit când ceilalți complici ai lui Gruia au fost sunați de acesta și că acesta le-ar fi spus „să o taie, că e belea!” Pe tot parcursul desfășurării activității lor infracționale în județul Argeș, adică începând cu jumătatea lunii iulie 2010 și până în 11 august 2010, inculpații s-au cazat la popasul Hanul Stejarul, din Lunca Corbului. După ce au părăsit Argeșul, aceștia au fost depistați, la scurt timp, pe 26 august 2010, în județul Brăila, în localitatea Mircea Vodă, pentru a proceda și acolo la fel cum au făcut în Colonești și în Lunca Corbului, cu conducta petrolieră administrată de Petrotrans Ploiești.
Până să fie depistați de polițiștii din cele trei județe, cei șapte inculpați au reușit să provoace un prejudiciu de 7.867.132 lei, sumă pentru care s-a constituit parte civilă în procesul penal Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, dat fiind faptul că respectiva conductă se afla în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, administratorul SC Petrotrans SA Ploiești fiind în faliment.
Cei șapte inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, la Judecătoria Costești, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată. Dintre aceștia, Ciobanu Viorel este deja deținut, în Penitenciarul Ploiești, pentru alte fapte penale, într-un alt dosar.
Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită