Web Analytics

Hidroelectrica reia licitaţia pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru

de | 26.02.2024 18:04 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Hidroelectrica a reluat, luni, licitaţia pentru retehnologizarea amenajării hidroenergetice Vidraru, prin intermediul sistemului electronic de achiziţii publice (SEAP), conform unui comunicat de presă al companiei.

Valoarea estimată a contractului pentru acest proiect este de 188 de milioane de euro, reflectând o actualizare a costurilor la noile valori de piaţă.

Proiectul „Retehnologizarea AHE Vidraru” vizează realizarea unui ansamblu complex de lucrări, inclusiv montajul echipamentelor mecanice şi electrice, integrarea instalaţiilor modernizate, lucrări de construcţii pentru înlocuirea/reabilitarea echipamentelor existente, consolidarea construcţiilor hidrotehnice, precum barajul, derivaţia sub presiune, centrala, blocul tehnic şi construirea unui depozit pentru deşeuri şi materiale refolosibile.

Proiectul include, de asemenea, implementarea unui sistem automat de comandă – control pentru coordonarea funcţionării echipamentelor şi instalaţiilor, servicii de evaluare a stării tehnice, proiectare şi inginerie pentru fiecare unitate tehnică, precum şi activităţi de project management pentru coordonarea întregului proces de retehnologizare.

„Reluarea licitaţiei pentru modernizarea Vidraru porneşte de la rezolvarea problemelor identificate în cadrul procedurilor defăşurate în trecut. Înainte de a relansa proiectul, specialiştii Hidroelectrica au avut o serie de consultări companiile potenţial contractoare pentru a identifica atât idei noi, cât şi provocările sau incertitudinile cu care acestea se confruntă, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar”, se menţionează în comunicat.

Astfel, a fost realizată o amplă cercetare de piaţă cu scopul de a obţine o estimare corectă a valorii lucrărilor într-o perioadă caracterizată de volatilitate crescută, dar şi pentru a alinia clauzele contractuale cu practica internaţională, pentru a fi asigurate premisele pentru o participare cât mai largă atât pentru contractorii români, cât şi pentru cei internaţionali.

Citește și:

„Ştim că este un proiect extrem de complex, cu multiple variabile şi riscuri, însă este de maximă importanţă şi prioritate atât pentru Hidroelectrica, cât şi pentru sistemul energetic naţional. Avem încredere că aceste schimbări pe care noua echipă care formează directoratul şi le asumă, vor conduce la atribuirea cu succes a contractului şi la realizarea efectivă a lucrărilor”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.

Hidroelectrica îşi reafirmă angajamentul faţă de modernizarea şi eficientizarea infrastructurii sale hidroenergetice, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a sectorului energetic din România, se subliniază în comunicat.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi, în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Articol preluat din ziarul Bursa.ro

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *